La Timişoara s-a spus „nu” violenţei asupra femeilor – articol Timpolis
- 28
- nov.
Pentru că violenţa poate schimba sau chiar frânge destine
Pentru câteva ore, în Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor, la Timişoara s-au purtat fundele albe, ca simboluri ale luptei împotriva violenței, iar bărbaţii şi-au desenat conturul mâinilor, ca formă simbolică de angajament public că nu vor comite cu ele niciodată acte de agresiune asupra femeilor.
De Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor, Asociația S.P.I.C.C., în colaborare cu Organizația de Femei Forța Civică Timiș au organizat un eveniment dedicat informării și conștientizării asupra dimensiunilor si implicațiilor fenomenului violenței domestice pentru întreaga societate. Participanților le-au fost împărțite funde albe, simboluri ale luptei împotriva violenței, iar bărbaţii au fost invitați să-și deseneze conturul mâinilor, ca formă simbolică de angajament public că nu vor comite cu ele niciodată acte de agresiune asupra femeilor.
Evenimentul a mai găzduit o expoziție de portrete ale câtorva femei victime ale violenței domestice, realizate de artistul plastic Lorena Garoiu, ca o aducere aminte a faptului că în spatele unor rapoarte seci ale Poliției se află chipuri, povești de viață, destine pe care violența le-a schimbat sau, uneori, chiar le-a frânt.
Printre invitați s-au numărat conf. univ.Smaranda Vultur, antropolog, Roxana Negoescu, psiholog, și Cosmina Petrice, avocat, care au abordat fenomenul violenței împotriva femeilor din perspectivă culturală, psihologică și legală. Dezbaterea a suscitat interesul participanților, într-un efort comun de a găsi soluții la un fenoment deviant, față de care societatea se arată mult prea permisivă și pe care Statul pare incapabil, dar şi dezinteresat să-l stopeze.
Celor prezenți le-au fost împărțiți fluturași pe care era trecută „Declarația de principii” a celor două organizații, conținând propuneri de soluții pentru eradicarea flagelului. Printre soluțiile propuse s-au aflat ratificarea de urgență a Convenției de la Istanbul, gratuitate la eliberarea certificatului medico-legal pentru victimele violenței domestice, finanțarea și crearea de centre de urgență pentru femeile victime, elaborarea de programe care să vizeze modificarea comportamentelor masculine agresive, eliminarea din Legea Medierii a tuturor formelor de violență împotriva femeilor și aplicarea în practică a principiului egalității de șanse între femei și bărbați.
Reprezentanții celor două organizații – S.P.I.C.C. şi Organizația de Femei Forța Civică Timiș – au lansat, de asemenea, un apel la solidaritatea tuturor bărbaților care nu se identifică cu agresorii de a se alătura femeilor și de a cere cu o voce comună încetarea imediată a tuturor formelor de violență asupra femeilor.
Evenimentul – care aavut loc la Scârț, o locație potrivită abordării unui subiect incomod și mult prea puțin dezbătut în spațiul public, în raport cu gravitatea sa – s-a încheiat cu angajamentul tuturor participanților de a continua eforturile în vederea sensibilizării societății și Statului cu privire la acest subiect.
http://timpolis.ro/la-timisoara-s-a-spus-nu-violentei-asupra-femeilor/
Articole similare:
- “Liberalul Ben-Oni Ardelean vrea Muzeu al Revoluţiei la Timişoara” – articol Timpolis Proiect cu copy-paste Ben-Oni Ardelean susţine că a fost contactat...
- Dispute între Forţa Civică şi Primăria Timişoara, pe tema sediului de partid – articol Timpolis Filiala timişeană a Forţei Civice lansează un nou apel către...
- MRU la Timisoara. Pe dreapta… – articol Timisoara Express Timişoara – Mihai Răzvan Ungureanu, preşedintele Forţei Civice, va vizita...
- Un erou pentru timişoreni – articol Timpolis A dovedit-o, ultima oară în iarnă: nu cere nimic pentru...
- Sărbătoarea Zilelor oraşului, lipsită de semnificaţia istorică – articol Timpolis Zilele Timişoarei s-au încheiat, însă după eveniment au început criticile...
- “Un senator de Timiş cere în Parlament îngheţarea salariilor, cu excepţia celor ale primarilor şi viceprimarilor” – articol Timpolis Forţa Civică Timiş atrage atenţia că, după cinci luni de...
Ultimele articole
- Susţinere faţă de petiţia iniţiată de Societatea Timişoara 07/05/2014
- Invitaţie la Conferinţă de Presă 07/05/2014
- Mircea Gurbină, candidatul Forţei Civice pentru Colegiul III Deputaţi Timiş 05/05/2014
- Alegeri europene 02/05/2014
- MRU: ”Nu există blestemul Dan Radu Rușanu și nici vraja Mariana Câmpeanu” – articol stiripesurse.ro 17/03/2014