Comunicat de presă Forţa Civică – energia regenerabilă
- 10
- iun.
Mihai Răzvan Ungureanu: „Urări de sănătate din partea Ministrului Energiei – cu atât se vor alege investitorii care au decis să dezvolte proiecte fotovoltaice! Acesta este respectul de care se bucură investiţia privată din România, sub guvernarea Ponta. Aceasta este dovada cea mai recentă a modului cinic şi neprofesionist în care un membru al executivului USL înţelege să se exprime şi să acţioneze faţă de cei care mai acordă, încă, şanse economiei româneşti. Să nu ne mai mirăm, aşadar, că nicio firmă serioasă nu se înghesuie să participe la marile privatizări sau să gândească proiecte care ar aduce sume consistente la bugetul statului.”
Faptul că microhidrocentralele retehnologizate vor beneficia, în continuare, de acelaşi număr de certificate verzi prevăzute de Legea 220/2008 confirmă inţentia Guvernului României de a ajuta atât Hidroelectrica să se debaraseze mai uşor de portofoliul de 158 de microhidrocentrale pe care le deţine, cât şi pe eventualii investitori care ar urma să cumpere aceste microhidrocentrale. „Domnul Niţă le-a urat celor care au investit în proiecte fotovoltaice să fie sănătoşi. Ţinând cont de consecvenţa de care a dat dovadă până acum guvernul USL, la fel de sănătoşi s-ar putea dovedi, în scurt timp, şi aceia care îşi asumă riscul de a investi în microhidrocentrale. Suferinde vor fi, în final, bugetul României şi buzunarele contribuabililor, de unde se vor plăti eventualele despăgubiri rezultate în urma proceselor intentate de investitorii în eoliene. Aceştia pot pierde sute de milioane de euro în urma aplicării ordonanţei de urgenţă privind energiile regenerabile pe care guvernul o propune.” a mai comentat Mihai-Răzvan Ungureanu, preşedinte al FORŢEI CIVICE (FC).
Membrii Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană au anunţat că se vor adresa instituţiilor competente europene şi ale statului român pentru a obţine clarificări cu privire la discriminarea evidentă, în condiţiile în care noua ordonanţă afectează tehnologiile eoliene, fotovoltaice şi microhidrocentralele noi, cu toate că acestea sunt domeniile pentru care investitorii au prezentat interes. În functie de diferite considerente de afaceri, membrii Asociaţiei vor decide individual, daca vor iniţia procese în instanţele internaţionale.
„Urmărind activitatea executivului, firul călăuzitor devine arbitrariul şi lipsa unui minim interes pentru consultarea publică. Şi acest proiect, ca şi multe altele, a fost ţinut sub capac până în momentul prezentării sale, fără dialog şi fără o analiză a consecinţelor sale. Aşa funcţioneaza guvernul Ponta – aruncă în braţele celor vizaţi un cartof fierbinte şi îi lasă să se descurce cum pot cu el. Vi se pare că acestea sunt acţiuni ale unui guvern competent şi interesat în relansare economică?” s-a întrebat, în final, liderul FC.
BUCUREŞTI, 10 MAI 2013
BIROUL DE PRESĂ
Articole similare:
- Comunicat de presă Forţa Civică – abuz de putere al guvernului Ponta Mihai-Răzvan Ungureanu: „Guvernul a devenit campion la capitolul emitere ordonanţe...
- Comunicat de presă Forţa Civică Timiş Forţa Civică Timiş îşi manifestă profunda îngrijorare faţă de derapajele...
- Comunicat de presă Forţa Civică – dezangajare fonduri europene Riscul dezangajării automate pentru miliarde de euro în fonduri europene:...
- Comunicat de presă Forţa Civică Timiş Companiile şi firmele româneşti s-au confruntat în cursul dimineţii de...
- Comunicat de presă FORŢA CIVICĂ 23 martie 2013 MRU: “Acesta este momentul dreptei. Avem oamenii, energia pozitivă şi...
- Comunicat de presă Forţa Civică Timiş Dintr-o formă de lașitate dublată de incapacitatea de a gestiona...
Ultimele articole
- Susţinere faţă de petiţia iniţiată de Societatea Timişoara 07/05/2014
- Invitaţie la Conferinţă de Presă 07/05/2014
- Mircea Gurbină, candidatul Forţei Civice pentru Colegiul III Deputaţi Timiş 05/05/2014
- Alegeri europene 02/05/2014
- MRU: ”Nu există blestemul Dan Radu Rușanu și nici vraja Mariana Câmpeanu” – articol stiripesurse.ro 17/03/2014