”În contextul unor candidaturi separate PSD respectiv PNL, existenţa mai multor candidaţi la prezidenţiale din partea dreptei ar fi o eroare strategică majoră”, Barbu MATEESCU, sociolog

barbu-mateescuDaniela RAŢIU: Analizele pe care le propui pe blogul Sociollogica sunt asemenea unor tăieturi extrem de precise, chirurgicale, în detaliu. În ultimele „predicţii” ai operat cu viitoarele alegerile prezidenţiale. Ai propus scenarii în care iei în calcul politicienii Mihai Răzvan Ungureanu, Crin Antonescu, Dan Diaconescu şi alţii. Care ar putea fi, în opinia ta, strategia câştigătoare pentru Mihai Răzvan Ungureanu?

Barbu MATEESCU: Mihai Răzvan Ungureanu are mai multe strategii potenţial câştigătoare la dispoziţie. Detaliez una dintre ele: în România există un anume bazin electoral compus din 2-3 milioane de persoane. Acest electorat face diferenţa, fie ajutând dreapta să depăşească (pe muchie) stânga, fie coalizându-se cu oponenţii dreptei, ceea ce duce la eşecuri zdrobitoare pentru aceasta. Cine sunt aceşti votanţi? Românii cu studii medii, pensionari mai tineri sau angajaţi în mediul privat (mulţi la negru), oameni puternic ancoraţi într-un mediu familial, care se simt în primul rând responsabili faţă de copiii şi nepoţii lor, fiind din acest motiv extrem de sensibili la problematica economică. În 2012 ei au dat credit USL, în special lui Victor Ponta, şi fac acest lucru în continuare.

Daniela RAŢIU: Ai pomenit şi de Domnul X, propunerea pe care ar putea să o facă „new entry”-ul Mişcarea Populară . Noul actor MP este, deocamdată, în zona ONG, a fundaţiilor şi intuim că se va transforma în partid politic. Dacă ar fi să vedem tot tabloul întâmplărilor politice încă de anul trecut din vară, încercările de construcţie a unui front anti-USL nu au reuşit anul trecut. Forţa Civică şi PNŢCD au încheiat un protocol de colaborare – Alianţa Dreptate şi Adevăr cu scopul precis de coagulare a forţelor ce se revendică de dreapta. Dacă formaţiunile de dreapta nu se adună sub aceeaşi umbrelă, încă un actor pe partea de Dreapta nu diluează şi mai mult forţa de reacţie pe care ar trebui să o contrapună USL?

Barbu MATEESCU: În plan general, contează dacă MP va reuşi să atragă spre dreapta votanţi noi. Dacă răspunsul va fi “da”, atunci dreapta va ieşi întărită din această experienţă.

În perspectiva prezidenţialelor întrebarea are de fapt două răspunsuri în funcţie de circumstanţe: o candidatură unică a USL şi respectiv candidaturi separate PSD şi PNL. În primul caz, este posibil să apară o competiţie pentru “biletul de dreapta pentru turul doi”. Dacă numărul competitorilor pentru voturile dreptei este mai mare de 1 (unu), Dan Diaconescu i-ar putea depăşi, strecurându-se în turul doi alături de Crin Antonescu. Riscul există şi trebuie aprofundat printr-o studiere grijulie a sondajelor din 2014.

În contextul unor candidaturi separate PSD respectiv PNL, existenţa mai multor candidaţi la prezidenţiale din partea dreptei ar fi o eroare strategică majoră, întrucât ar uşura drumul ambilor candidaţi USL (şi în special al lui Crin Antonescu) spre turul doi.

Daniela RAŢIU: Sociologia politică operează cu termeni gen ”ciclu electoral”. Votul din 9 decembrie a fost adeseori asemănat cu un tsumani electoral. Unii comentatori vorbesc despre un 9 decembrie în termeni de ”vot pozitiv”, adică electoratul a votat emoţional, ”furat” de promisiunile idilice ale USL, un electorat naiv, manipulabil, opac la dosarele penale ale multora dintre candidaţi, orbi la profilul deprofesionalizat al pretendenţilor. Când se va trezi electoratul?

Barbu MATEESCU: În mod sigur există potenţialul pentru o respingere în timp a guvernării Ponta. Însă: 1) e foarte posibil ca doi ani să fie prea puţin pentru concretizarea acestei dezamăgiri; 2) nu cred în “trezire” ci în “persuasiune”. Începe lupta pentru definirea drept opoziţia la guvernarea Ponta, o luptă în care există mulţi concurenţi, cum ar fi PNL şi PPDD. Nu va veni nimeni la dreapta să îi spună: “Îmi cer scuze, aţi avut dreptate.”

Daniela RAŢIU: În oglindă cu votul din 9 decembrie am putea pune şi cele 200 de voturi pe care le-au luat Reformiştii Monicăi Macovei. Acesta să fie apetitul românilor pentru reformă şi justiţie?

Barbu MATEESCU: Cauza justiţiei poate avea priză electorală doar dacă este cuplată cu un program mai vast. Care este programul Reformiştilor apropo de sănătate, sistemul de învăţământ, economia României? Aceste subiecte au fost atinse în textul moţiunii, dar nu în spaţiul public. Reamintesc că Alianţa DA a avut în 2004 un program complex, multidimensional, speculat ca atare în planul de comunicare. Specializarea asumată dăunează grav performanţei electorale.

Daniela RAŢIU: Convenţia PDL din 23 martie a stârnit multă patimă, nu doar în interiorul democrat-liberalilor. Preşedintele liberalilor Crin Antonescu s-a declarat deschis unei colaborări cu un PDL scăpat de Băsescu, dar a şi afirmat că PNL ar fi singurul partid de dreapta, aceasta în condiţiile în care politica pe care o duce nu poate fi numită de dreapta. Scandalul din PDL s-a stins în urma negocierilor interne. Declaraţiile lui Antonescu, dar şi ale lui Ponta, au pus pe tapet scenariul în care scena politică să fie ocupată de polul de stânga reprezentat de PSD şi de polul de dreapta pe care PNL doreşte să şi-l aroge, făcându-şi astfel cunoscut intenţia de a elimina orice altă grupare de pe dreapta. România însă nu este Anglia, spre exemplu.

Barbu MATEESCU: În ultimii ani, au existat mai multe tentative de a se simplifica scena politică prin fuziune sau sugrumare. Şi PDL a încercat acest lucru după 2004 – în mod ironic, chiar cu PNL. Interesele financiare şi politice sunt însă mult prea complexe pentru ca astfel de obiective să fie uşor de atins.

Daniela RAŢIU: În lumina ultimelor întâmplări din PDL, care ar fi scenariul tău despre viitorul acestui partid?

Barbu MATEESCU: PDL nu are acum nici un lider care să aducă voturi şi nici o nişă bine definită, un grup semnificativ de cetăţeni al căror interes să-l fi apărat de-a lungul ultimilor ani. Mai mult, arii semnificative din electoratul tradiţional de dreapta au ajuns să privească cu ură înspre PDL, un fenomen interesant şi neobişnuit. Pe termen scurt, PDL poate utiliza organizaţiile sale din rural şi din oraşele mici pentru a se menţine pe linia de plutire. Pe termen lung, ţesuturile sănătoase din organism se vor separa de cele cangrenate, alipindu-se la un proiect cu viitor.

Daniela RAŢIU: În „The Tipping Point” autorul Malcolm Gladwell studiază geneza şi răspândirea epidemiilor, nu neapărat în sensul biologic, al viruşilor şi bacteriilor, cât al „epidemiilor sociologice”. Mi se pare o carte care explică foarte bine unde este punctul critic, de balans. 9 decembrie 2012 este efectul vizibil al unui astfel de dezechilibru, unul care avantajează din păcate populismul USL. Teoria lui Gladwell spune că nu va dura mult, undeva între 2 şi 3 ani. Întrebarea este ce poate face Forţa Civică şi MRU pentru a răsturna cât mai repede echilibrul şi de ce ar trebui să se ajute, în măsura în care dreapta, după unii analişti nu poate câştiga un procent mai mare de 20% din voturi?

Barbu MATEESCU: Întrebarea este complexă şi răspunsul, prin definiţie, nu poate fi decât o aproximare. Două elemente care mi se par foarte importante în acest moment sunt o comunicare eficientă şi “pătrunderea” în mediul rural. Fără al doilea element, scorul FC este înjumătăţit din start, indiferent de scrutin; fără primul, FC nu are viitor într-un mediu politic care începe să devină unul realmente competiţional.

Interviu realizat de Daniela RAŢIU
Purtătorul de cuvânt Forţa Civică Timiş