Comunicat de presă FORŢA CIVICĂ 23 martie 2013

MRU: “Acesta este momentul dreptei. Avem oamenii, energia pozitivă şi dorinţă de construcţie, avem resursele combative pentru pentru a duce la victorie lupta împotriva stângii antieuropene. “

Preşedintele FORŢEI CIVICE (FC), Mihai – Răzvan Ungureanu, a reafirmat astăzi disponibilitatea şi capacitatea partidului său pentru a construi polul de dreapta puternic, activ, determinat în jurul Alianţei D.A. , recent constituită alături de PNŢCD.

“FORŢA CIVICĂ adresează astăzi, aşa cum a făcut-o în repetate rânduri, chemarea  – către toţi activiştii şi simpatizanţii dreptei autentice  – de a depăşi diferenţele de moment şi mizele secunde. Unica miză reală este construcţia unei stavile puternice în faţa tăvălugului de stânga.  Deasupra oricăror dispute interne stau nevoile şi interesele celor pe care ne dorim să îi reprezentăm, interesele României.” a spus liderul FC.

Mihai-Răzvan Ungureanu a amintit valorile în jurul cărora uinitatea dreptei este nu doar posibilă, ci imperios necesară. “Avem pentru cine şi pentru ce să luptăm.  Vom opune populismului cu accente naţionaliste luciditatea proeuropeana.  Vom readuce meritul şi iniţiativa privată acolo unde le este locul, în postura de factori decisivi pentru succesul individual şi pentru progresul general.  Nu vom renunţa nicio clipă la apărarea valorilor democraţiei, nu vom renunţa nicio clipă la viitorul de prosperitate al României. 

Timpul presează şi acesta este momentul în care dreapta trebuie să îşi demonstreze nu doar unitatea, ci mai aleas maturitatea.”, a spus preşedintele FORŢEI CIVICE.

BUCUREŞTI, 23 MARTIE

BIROUL DE PRESĂ