Revista presei 18 ianuarie 2013

Renaşterea bănăţeană

Politic:

  • PSD Timiş ţinteşte la un post de vicepreşedinte naţional

PSD este în pragul startului de alegeri interne. Acestea se vor desfăşura după principiul “de jos în sus”, adică începând cu localităţile şi terminând cu conducerea naţională, care va fi desemnată în cadrul unui congres prevăzut a avea loc în jurul datei de 20 aprilie (pe larg aici).

Administraţie:

  • TRAIAN STOIA, aproape VICEPRIMAR al Timişoarei

Conducera municipală a PSD se va întruni în 24 ianuarie, pentru a stabili noul viceprimar al Timişoarei. Ulterior, va avea loc şi o şedinţă a Biroului Permanent Judeţean Timiş al PSD.    Deşi la un moment dat erau anunţate posibile surprize, surse din PSD afirmă că numele noului viceprimar este deja cunoscut (pe larg aici).

Social:

  • Rezolvarea contestaţiilor la TVR Timişoara – NOTELE FINALE

Cele aproximativ 700 de contestaţii depuse de angajaţii TVR în urma evaluărilor din luna decembrie 2012 au primit note finale. Printre vedetele postului care s-au considerat nemulţumite de evaluarea iniţială şi au depus contestaţii s-au aflat Albertina Ionescu, Leonard Miron, Eda Marcus, Corina Dănilă, Sorin Burtea sau Adrian Bucur. De departe, cel mai mare salt în urma reevaluării, dintre vedete, a fost cel al lui Leonard Miron, care a făcut un salt de 27 de puncte (pe larg aici).

  • Concediul maternal, într-o ediţie revăzută şi adăugită

Femeile care au devenit mămici după 1 ianuarie 2013, dar şi cele care sunt deja în concediul de creştere a copilului vor beneficia de un stimulent de inserţie chiar dacă au optat pentru acest concediu până când copilul împlineşte vârsta de doi ani . Aşa a decis Ministerul Muncii, care a ţinut să modifice reglementările privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului pentru “a asigura unitate în beneficiile de asistenţă socială” (pe larg aici).

  • Sindicaliştii timişeni avertizează: ‘Perioada de graţie acordată guvernanţilor s-ar putea încheia brusc şi abrupt!’

În judeţul Timiş, a crescut forţa organizaţiilor sindicale din sistemul bugetar, dar a scăzut foarte mult impactul acestora în mediul privat. Noua legislaţie a muncii a diminuat foarte mult numărul organizaţiilor sindicale din mediul privat. Acestea încep să fie tot mai fărâmiţate, doar în companiile multinaţionale existând organizaţii cu un număr important de membri, dar asta nu înseamnă că au o influenţă benefică pentru angajaţi (pe larg aici).

Opinia Timişoarei

Politic:

  • Adrian Diaconu tinteste functia de vicepresedinte al PP-DD la nivel national

Presedintele PP-DD Timis, Adrian Diaconu, a anuntat, vineri, ca doreste sa candideze pentru un post de vicepresedinte al acestui partid, la nivel national. In acest fel, organizatia Timis va putea fi mai bine reprezentata (pe larg aici).

Administraţie:

  • Aproape 500 de amenzi date de politistii din Timis intr-o singura zi si peste 160 de permise retinute

O ploaie de amenzi s-a abatut peste timisenii care n-au respectat legea. In numai o zi, politistii au retinut peste 160 de permise si au aplicat mult peste 400 de amenzi in urma unor actiuni desfasurate in judetul Timis (pe larg aici).

  • Timisorenii care isi reabiliteaza termic blocurile, scutiti de impozit pe 7 ani. Presedintele FALT acuza: nimeni n-o sa beneficieze! Ce ‘bube’ are proiectul!

Proprietarii care executa complet lucrarile de reabilitare termica a blocurilor beneficiaza de scutiri de impozit timp de 7 ani. Atentie, insa! Trebuie facute atat lucrari de anvelopare, cat si de reabilitare a instalatiei termice si altele (pe larg aici).

Social:

  • Vestul tarii se afla sub cod galben de ninsori si vant puternic

Administratia Nationala de Meteorologie a emis o atentionare de cod galben de ninsori si vant puternic. Ea este valabila pentru 25 de judete din tara, printre care Banat si Crisana (pe larg aici).

Tion

Politic:

  • Presedintele PP-DD Timis vrea sa ajunga mana dreapta a lui Dan Diaconescu

Preşedintele PP-DD Timiş, Adrian Diaconu, vizează o funcţie la nivel naţional, eventual de vicepreşedinte al partidului lui Dan Diaconescu (pe larg aici).

Administraţie:

  • Cine face reabilitare termica este scutit 7 ani la plata impozitului. Vedeti ce hibe are hotararea!

Facilităţi fiscale pentru proprietarii care efectuează lucrări de reabilitare termică. Au fost modificate procedura şi condiţiile de acordare a scutirilor la plata impozitului pe clădiri. Teoretic proprietarii care fac lucrări de reabilitare termică pot fi scutiţi timp de 7 ani la plata impozitului, dar practic reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din Timişoara spun că nimeni nu va mai beneficia de această facilitate pentru că sunt prea multe lucrări de făcut (pe larg aici).

  • O Hotarare de Guvern ar putea salva Casa Muhle

Vila florarului Muhle din Timişoara ar putea fi trecută din proprietatea romilor în cea a statului printr-o simplă Hotărâre de Guvern. Asta este opinia consilierului municipal Mircea Purceld, chiar dacă acesta crede că nici exproprierea nu ar putea salva această casă (pe larg aici).

  • Politistii locali iau la pas cartierele Timisoarei

Agenţii Poliţiei Locale Timişoara vor lua la pas cartierele oraşului, începând de săptămâna viitoare, pentru a vedea cu ce probleme se confruntă oamenii. Poliţiştii locali vor încerca să identifice cu această ocazie terenurile virane lăsate în paragină pe care proprietarii au obligaţia să le împrejmuiască, imobilele părăsite care s-au transformat în focare de infecţie şi maşinile abandonate pe domeniul public (pe larg aici).

Social:

  • La Timisoara se stabileste cel mai frumos caine din Romania

Iubitorii câinilor sunt aşteptaţi în acest sfârşit de săptămână la complexul Senator Expovest din Timişoara, situat pe Calea Lugojului. Aici debutează noul sezonul competiţional în expoziţiile chinologice din România. Sâmbătă şi duminică, pe 19 şi pe 20 ianuarie, aici va avea loc Timişoara Winter Trophy, o premieră, un CACIB care va avea loc în două zile consecutive, plus tradiţionalul Turneu al Campionilor în cadrul căruia se va acorda titlul de Top Dog of the Year (pe larg aici).

  • Protest in fata fostului strand din Parcul Central

Ruina în care s-a tranformat fosta bază sportivă „Uszoda” a fost luminată cu lanterne de câţiva timişoreni cu simţ civic, care s-au strâns, joi seara, în Parcul Central, pentru a atrage atenţia autorităţilor locale că încă un simbol al Timişoarei este pe cale să dispară definitiv (pe larg aici).

Economic:

  • Piata imobiliara asteapta noua varianta a programului Prima Casa

Deşi se vorbea chiar despre renunţare, Programul Prima Casă va continua şi în cursul anului viitor. Cel puţin aceste prevederi sunt cuprinse într-un proiect de hotărâre pe care Ministerul Finanţelor l-a publicat spre dezbatere pe pagina proprie de internet. Problemele legate de noua variantă este că ar putea fi finaţată doar cumpărarea de locuinţe noi (pe larg aici).

Cultural:

  • Spectacol cu cinci laureati UNITER la Teatrul German din Timisoara

Sorin Leoveanu, cel mai bun actor  al anului 2012 în România desemnat de UNITER, joacă la Timişoara, într-un spectacol al Teatrului German regizat de László Bocsárdi, şi el deţinător al trofeului UNITER (pe larg aici).

  • Ziua Culturii Maghiare, sarbatorita la Timisoara

Ziua Culturii Maghiare va fi celebrată la Timişoara de Teatrul Csiky Gergely, în de 22 ianuarie prin două spectacole, ambele în regia lui Horváth Csaba: Toldi de Arany János şi Peer Gynt de Henrik Ibsen (pe larg aici).

  • Anotimpuri… duble, la Filarmonica Banatul

Pentru că a vândut toate biletele pentru concertul de vineri seara, filarmonica din Timişoara a decis să repete programul muzical sâmbătă. Anotimpurile imaginate de doi celebri compozitori, interpretate de două orchestre diferite, cu doi solişti deosebiţi, într-un Concert simfonic extraordinar, care se va cânta în două seri succesive: acesta este evenimentul pregătit de Filarmonica Banatul pentru acest sfârşit de săptămână (pe larg aici).

Timişoara Express

Politic:

  • Liderii liberali ai Banatului sar in apararea Crinului

Constatând persistenţa lui Andrei Chiliman, primar al Sectorului 1 Bucureşti, în declaraţii publice extrem de grave la adresa preşedintelui PNL Crin Antonescu şi a orientării actuale a PNL, preşedintii filialelor PNL din Regiunea V Vest (Nicolae Robu  – Preşedintele Filialei PNL Timiş, primarul municipiului Timişoara, Mircea Moloţ – Preşedintele Filialei PNL Hunedoara, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Marcel Vela – Preşedintele Filialei PNL Caraş-Severin, primarul municipiului Caransebeş, Ioan Cristina – Preşedintele Filialei PNL Arad, senator de Arad al României), precizează că: … (pe larg aici).

Administraţie:

  • Facilitati acordate proprietarilor pentru reabilitarea termica

HCL 171/ 25.05.2011, Anexa 3 in legătura cu procedura si  condiţiile de acordare a scutirii la plata impozitului pe clădire datorat de către persoanele fizice pentru locuinţa de domiciliu în anul 2012 a fost modificata, in conformitate cu Codului Fiscal, si a fost inlocuita in totalitate cu HCL Anexa 3, 285/18.12.2012, cu privire la procedura, criteriile si conditiile de acordare a scutirii de la plata imozitului pe cladiri pentru proprietarii apartamentelor din blocurile de locuinte si a imobilelor care au executat lucrari de interventie pe cheltuiala proprie. Conform art.286 alin.8 din Legea nr.571/2003 actualizata, proprietarii apartamentelor din blocurile de locuinţe şi ai imobilelor care au executat lucrări de intervenţie pe cheltuială proprie pot beneficia de o scutire la plata impozitului pe cladiri,  pe o perioadă de 7 ani, cu începere de la data de 1 ianuarie a anului fiscal următor finalizării lucrărilor de reabilitare, pe baza procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, întocmit în condiţiile legii, prin care se constată realizarea măsurilor de intervenţie recomandate de către auditorul energetic în certificatul de performanţă energetică sau, după caz, în raportul de audit energetic, astfel cum este prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, modificata si completata (pe larg aici).

  • Refrenul politistului: Daca-i mic sar cu amenda, daca-i boss… se freaca menta

În data de 17.01.2013, poliţiştii au constatat 17 infracţiuni şi au aplicat 458 de sancţiuni în valoare de 119.411 lei. Dintre cele 17 infracţiuni constatate, 5 sunt de natură judiciară şi 8 pe linie economico-financiară. În urma activităţilor desfăşurate au fost confiscate bunuri în valoare de 300 de lei (pe larg aici).

  • Soferi penali sau politisti cu exces de zel?

Poliţiştii rutieri au întocmit 10 dosare penale, în perioada 14-17 decembrie a.c., conducătorilor de autovehicule depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, care nu posedau permise de conducere, precum şi celor care se deplasau cu autoturisme neînmatriculate pe drumurile publice (pe larg aici).

Social:

  • Hai cu dosarele pentru ajutorul de calorifer!

În perioada 21 – 31 ianuarie 2013, se distribuie şi se depun formularele reprezentând cererile şi declaraţiile pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei în sistem centralizat, la sediile SC Colterm SA din str.Oituz nr.3 şi str. Piatra Craiului nr. 3 (de luni până vineri, între orele 8:00 – 14:00), iar în perioada 01.02.2013 – 20.02.2013 şi în cele 13 puncte termice (pe larg aici).

Vest24

Politic:

  • Presedintele PP-DD Timis vaneaza o pozitie de vicelider national al partidului

Preşedintele PP-DD, Adrian Diaconu, doreşte să devină vicepreşedinte la nivel naţional al partidului lui Dan Diaconescu. Acesta crede că ar putea fi numit în funcţie în perioada următoare (pe larg aici).

Administraţie:

  • Exproprierea Casei Muhle se poate face foarte usor, sustin consilierii PP-DD

Consilierul municipal Mircea Purceld (PP-DD), susţine că a studiat legea exproprierii, iar în cazul Vilei Muhle, aceasta poate fi făcută foarte uşor, printr-o simplă Hotărâre de Guvern. Problema va fi adusă în atenţia Ministerului Culturii şi de parlamentarii de Timişoara (pe larg aici).

Ora de Timiş

Politic:

  • Deputatul Adrian Diaconu a pus ochii pe un post de vicepreședinte în PP-DD la nivel național

Parlamentarul Adrian Diaconu, liderul PP-DD Timiş, și-a anunțat, vineri, intenția de a candida pentru un post de vicepreşedinte la nivel naţional. Astfel, crede Diaconu, organizaţia locală va fi mai bine reprezentată (pe larg aici).

Administraţie:

  • Polițiștii locali descind în cartiere, pentru a discuta, cu timișorenii, problemele orașului

Poliția Locală Timișoara a ținut legătura permanent cu reprezentanții locuitorilor orașului, în speță cu președinții și vicepreședinții consiliilor consultative de cartier, organizând periodic întâlniri la sediul instituției, dar și acțiuni în cartierele municipiului (pe larg aici).

  • Liber la legea care ar putea duce la eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele de credit

De la 1 februarie intră în vigoare a noului Cod de procedură civilă şi modificările aduse uneia dintre cele mai importante legi pentru protecţia consumatorilor – legea 193/2000. De la această dată, procesele pornite de Protecţia Consumatorilor ar putea duce la eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele. Dată fiind istoria ultimilor ani de procese dintre clienţi şi bănci, bancherii nu au motive să doarmă liniştiţi. Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori este temeiul de drept pe care s-au câştigat procesele împotriva băncilor în ultimii ani (pe larg aici).

Social:

  • Modificările legislative pe care trebuie să le știe orice șofer

De la începutul anului până acum, în Timiș,  au fost emise 8 627 de permise auto, pe când în aceiași perioada a anului 2012 trecut au fost eliberate 1 327. Legea nr. 203/2012, intră in vigoare în data de 19.01.2013. Principalele modificări sunt: … (pe larg aici).

  • Bani pentru o locuință călduroasă. Cum puteți beneficia de ajutorul de încălzire

În perioada 21 – 31 ianuarie 2013, se distribuie şi se depun formularele reprezentând cererile şi declaraţiile pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei în sistem centralizat, la sediile SC Colterm SA din str.Oituz nr.3 şi str. Piatra Craiului nr. 3 (de luni până vineri, între orele 8:00 – 14:00), iar în perioada 01.02.2013 – 20.02.2013 şi în cele 13 puncte termice (pe larg aici).

  • Colegiul Medicilor din România: Medicii lucrează şi în privat pentru a-şi completa veniturile!

Şeful Colegiului Medicilor din România susţine că medicii lucrează şi în sistemul privat de sănătate pentru a-şi completa veniturile obţinute la stat, informează Agerpres. Potrivit preşedintelui CMR, o eventuală decizie prin care medicilor li s-ar interzice să îşi desfăşoare activitatea şi în privat va accentua exodul din sistemul medical românesc (pe larg aici).

Cultural:

  • La Teatrul Maghiar de Stat se va sărbători Ziua Culturii Maghiare

Moment de sărbătoare pentru maghiarii din Timișoara Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara va sărbători în 22 ianuarie  Ziua Culturii Maghiare. Vor avea loc două spectacole care creează o punte între textul clasic şi abordarea modernă. Cele două spectacole, ambele în regia lui Horváth Csaba, sunt „Toldi”, de Arany János, şi „Peer Gynt”, de Henrik Ibsen (pe larg aici).

  • O apariţie-eveniment: Francezi în Banat, bănăţeni în Franţa

Marţi, 22 ianuarie 2013, la orele 17, în librăria “Esotera” (str. Lucian Blaga, nr. 2 ), va avea loc lansarea volumului Francezi în Banat, bănăţeni în Franţa de Smaranda Vultur. Prezintă Adriana Babeţi, Viorel Marineasa, Alina Radu şi Cornel Ungureanu (pe larg aici).

De Banat

Politic:

  • Inscris de mai putin de un an in partid, Andrei Stanus este presedintele TNL Timisoara

Alegerile de la TNL Timișoara s-au terminat mai repede decât fusese preconizat, cu o mare surpriză. Considerat outsider, Andrei Stănuș i-a luat fața lui Claudiu Chira și, cu numai cinci voturi în plus, a devenit președintele organizației municipale a tineretului liberal (pe larg aici).

  • Dupa miezul noptii, TNL Timisoara va avea presedinte

Alegerile pentru funcția de președinte al TNL Timișoara au început vineri seară, pe un frig pătrunzător, la Casa Tineretului. În cursă s-au înscris trei candidaţi: Andrei Stănuş, Claudiu Chira şi Miroslav Stanici. N-au lipsit discursurile încurajatoare și anunțurile de susținere pe față, din partea liberalilor „bătrâni” (pe larg aici).

  • Deputatul Catalin Tiuch, lasat masca de un elev de clasa a cincea

Deputatul PSD Cătălin Tiuch a avut o surpriză de proporţii la întâlnirea cu elevii de clasa a V-a a Școlii Generale 13 din Timişoara. Cătălin a fost invitat să le vorbească elevilor despre politică, politiceni, alegeri şi democraţie (pe larg aici).

  • Grapini se intalneste cu oamenii de afaceri in fief liberal

Ministrul delegat pentru IMM-uri, mediu de faceri şi turism, Maria Grapini, se întâlnește, sâmbătă, cu oamenii de afaceri. Reuniunea programată de preşedintele PC Timişoara are loc, de la ora 13, la Jarvis Pub, localul liberalui Radu Dimeca (pe larg aici).

  • Alegeri „cu cantec” la TNL Timisoara

Lupta dintre studenţii şi tinerii liberali din Timişoara se ascute. Surse din PNL Timiş susţin că alegerile de vineri, 18 ianuarie, pentru alegerea noului preşedinte al TNL Timişoara ar putea fi contestate și declarate nestatutare (pe larg aici).

Ziua de Vest

Politic:

  • Ben-Oni Ardelean, senator de Timiş: „O regionalizare este imperativă, dar o regionalizare în care decizia financiară să fie la mâna autorităţilor locale”

Se vorbeşte din ce în ce mai mult de regionalizare şi se pare că în sfârşit aceasta se va înfăptui, iar demersurile încep încă din acest an (pe larg aici).

  • Dorel Demea: „În guvernarea Ostaficiuc s-au cheltuit bani fără număr pe proiecte, fără să se facă nimic concret”

„Băcală a fost cel mai slab prefect de până acum. Băcală stătea la coadă la Ostaficiuc”, spune Demea Dorel (pe larg aici).

  • Andrei Stănuş e noul preşedinte al TNL Timişoara, după o luptă strânsă

Tinerii liberali din Timişoara şi-au ales vineri, 18 ianuarie, o nouă conducere. 350 de liberali cu drept de vot au fost prezenţi pentru a-şi alege echipa ce va conduce organizaţia în următorii doi ani. Pentru funcţia de preşedinte al tinerilor liberali timişoreni s-au înscris în cursă Claudiu-Martin Chira – 28 de ani, Andrei Stănuş – 25 de ani şi Adrian Miroslav Stanici – 27 de ani (pe larg aici).

  • Preşedinţii filialelor PNL din Regiunea V Vest – alături de Crin Antonescu în războiul cu Chiliman

Preşedinţii filialelor PNL din Regiunea V Vest au ţinut să facă precizări vizavi de declaraţiile publice ale lui Andrei Chiliman, unele extrem de grave la adresa preşedintelui PNL Crin Antonescu şi a orientării actuale a PNL (pe larg aici).

  • Adrian Diaconu vrea să fie vicepreşedinte al partidului lui Dan Diaconescu

Adrian Diaconu, preşedintele PP-DD Timiş, vrea o funcţie de conducere în partidul domnului Dan, la nivel naţional. Diaconu a devenit şi deputat în urma alegerilor din decembrie, iar acum crede că i se cuvine un loc de vicepreşedinte la cârma PP-DD, asta deşi alegerile pentru un nou birou de conducere la nivel naţional vor fi în toamna acestui an (pe larg aici).

  • Maria Grapini se întâlnește cu întreprinzătorii timișoreni

Întreprinzători din Timișoara reiau, sâmbătă, ciclul întâlnirilor la ”Cafeneaua Întreprinzătorilor”, după ultima întâlnire reușită, avută în noiembrie 2012, înaintea alegerilor parlamentare (pe larg aici).

Administraţie:

  • Paisie a făcut „Casă de Ajutor Reciproc” din bani europeni

Flaviu Ciopec, avocatul Arhirpiscopiei Timişoarei în dosarul „Şpagă din bani europeni”, a reuşit să îi amuze, joi, pe procurorii DNA. La DNA Timişoara au fost audiaţi zeci de martori în cazul unui furt de bani europeni, în care înaltele feţe bisericeşti de la Timişoara, în frunte cu Paisie Lugojanul, sunt îngropaţi până la gât. Vineri, în faţa procurorilor au fost prezenţi mai mulţi angajaţi de la fostul centru educaţional din Sânnicolau Mare (pe larg aici).

  • Campania „Timişoara curată” – o prioritate pentru Poliţia Locală

Poliția Locală Timișoara acționează, așa cum prevede și legislația în vigoare, în interesul comunității, încercând să fie permanent în strânsă relație cu cetățenii și să răspundă nevoilor lor, în funcție de atribuțiile ce îi revin (pe larg aici).

  • Purceld vrea exproprierea Casei Muhle şi anchetă în primărie

„Nu ar fi OK să-l mandatăm pe primar să treacă la o negociere cu aceşti mici terorişti locali. Cu teroriştii nu se negociază”, spune Mircea Purceld, consilier local PP-DD (pe larg aici).

Social:

  • Timişul, pe locul 4 în oferta de locuri de muncă

Conform Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Timiş se situează pe locul 4 în ceea ce priveşte oferta locurilor de muncă vacante, în această perioadă (pe larg aici).

  • Ploile şi ninsorile au declanşat „restauraţia” în agricultura din Timiş

După ce seceta din vara anului 2012 a devastat o parte a culturilor din Câmpia de Vest, uscând pământul prin unele locuri până la un metru (ex. Sânnicolau Mare sau Liebling), ploile şi ninsorile de la sfârşitul anului 2012 şi începutul lui 2013 le-au dat speranţe fermierilor (pe larg aici).

  • Cinci angajaţi ai TVR Timişoara au fost notaţi aiurea la evaluarea internă

Comisia de rezolvare a contestaţiilor în urma evaluării interne din Televiziunea Română a rezolvat favorabil cinci dintre cele 17 contestaţii depuse de angajaţii de la TVR Timişoara. Evaluarea a avut drept scop disponibilizarea a sute de angajaţi, din cauza datoriilor acumulate de-a lungul anilor de televiziunea publică (pe larg aici).

Economic:

  • 24 de luni de proiect S.I.A.S., în cifre și fapte

În calitate de partener coordonator al Proiectului “Schemă inovativă de adaptabilitate și specializare S.I.A.S.”, selectat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanțat din Fondul Social European și derulat împreună cu camerele de comerţ ale judeţelor Bacău, Brașov, Prahova, Satu-Mare și Vâlcea, Universitatea de Vest Timişoara, Escola Profissional Cristóvăo Colombo (Portugalia) și MONDIMPRESA (Agenție a Uniunii Camerelor de Comerț din Italia), Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş continuă activitatea de specializare a angajaţilor camerelor de comerţ din România cu schimburile de experienţă şi bune practici la nivel naţional (pe larg aici).

  • Noul Mercedes-Benz clasa E, disponibil în România

Maşinile din noua generaţie Clasa E a Mercedes-Benz pot fi comandate în România la un preţ de bază de 33.775 euro (fără TVA), livrările urmând să înceapă în luna aprilie (pe larg aici).

  • Solicitări de peste 17 miliarde de euro fonduri europene nerambursabile pentru Investițiile în agricultură

Până în 2013, numărul cererilor de finanțare conforme depuse la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) a ajuns la 139.623, însumând o solicitare de peste 17 miliarde de euro fonduri europene nerambursabile. Raportat la alocarea de 10 miliarde de euro, pentru întreaga perioadă de implementare a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, interesul pentru fonduri nerambursabile pentru investiții în agricultură, înregistrat până în acest moment, reprezintă 175% (pe larg aici).

Cultural:

  • Gospel Fără Bariere, din nou la Timişoara

Asociaţia Culturală TGP (Timişoara Gospel Project) organizează, în 16-17 februarie 2013, ediţia a doua a evenimentului Gospel Fără Bariere, o „întâlnire muzicală dincolo de limite” (pe larg aici).