Revista presei 16 decembrie 2012

Renaşterea bănăţeană

Social:

  • Revoluţionarii timişoreni l-au ameninţat pe Ponta că îl pun la insectar

Manifestările dedicate comemorării şi aniversării a 23 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989 au început, astăzi, la Timişoara, cu un marş pornit din Piaţa Maria până la primărie, la care au participat câteva zeci de persoane. Următorul punct din program l-a constituit şedinţa festivă a consiliului local, care a avut loc într-o sală de consiliu arhiplină (pe larg aici).

Opinia Timişoarei

Social:

  • Cruce din candele in fata Operei din Timisoara, in memoria victimelor Revolutiei

Mai multi revolutionari s-au adunat in Piata Operei din Timisoara pentru a-i comemora pe camarazii lor care au murit in Decembrie 1989 pentru libertate si democratie, la Timisoara (pe larg aici).

  • Bicicleta scoasa la licitatie pentru a da o mana de ajutor micutilor de la Spitalul de Copii Louis Turcanu din Timisoara

Licitati pentru o bicicleta creata de doi arhitecti timisoreni si le puteti face sarbatorile mai frumoase prichindeilor internati la Spitalul de Copii Louis Turcanu din Timisoara! (pe larg aici)

  • Revolutionarii din Timisoara cer demisia premierului Victor Ponta: ‘Mai Victoras, iepuras, ai grija ce faci!’

Revolutionarii timisoreni ii cer demisia premierului Romaniei, nemultumiti ca nu le-au fost reintregite indemnizatiile. Aproximativ 50 de revolutionari au participat, duminica, la sedinta festiva la Consiliul Local Timisoara (pe larg aici).

  • Manifestarile de comemorare a Revolutiei din 1989 au inceput, la Timisoara, cu un mars

Aproximativ 50 de persoane, majoritatea revolutionari, au pornit, duminica, intr-un mars din Piata Maria, punctul de incepere al Revolutiei din Decembrie 1989, si pana la Primarie (pe larg aici).

Tion

Social:

  • Suporterii timisoreni au comemorat Revolutia din 1989

Cel mai onest marş susţinut în Timişoara acestor zile la comemorarea a 23 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989 a fost şi de această dată cel al suporterilor timişoreni. Câteva sute s-au strâns în Piaţa Maria, acolo unde a început schimbarea şi au mărşăluit către Cimitirul Eroilor (pe larg aici).

  • Tinerii din Timisoara s-au intrecut in … discursuri

Cei mai buni tineri oratori timişoreni s-au întâlnit în cadrul unei competiţii de discursuri publice. O elevă de la Colediul “C.D. Loga” a fost cea mai bună (pe larg aici).

  • Rotary Opera a recompensat elevii premianti din Timis

534 de elevi cu rezultate bune la învăţătură din satele timişene au fost recompensaţi, duminică, şi de membrii Clubului Rotary Opera Timişoara. Un film, şi câteva cadouri i-au încântat pe cei mici (pe larg aici).

  • S-au implinit 23 de ani de la inceputul Revolutiei de la Timisoara

Aproximativ 50 de revoluţionari s-au adunat, duminică dimineaţa, în Piaţa Maria, punctul de începere al Revoluţiei care a condus la răsturnarea regimului comunist, acesta fiind primul moment de comemorare a evenimentelor petrecute în urmă cu 23 de ani (pe larg aici)

Cultural:

  • La Timisoara au inceput Zilele Muzicii Sacre

Unsprezece coruri s-au reunit în acest an la Zilele Muzicii Sacre la Timişoara. Cea de-a XIX-a ediţie a festivalului se desfăşoară în Sala Capitol, până în 17 decembrie 2012 (pe larg aici).

Timişoara Express

Administraţie:

  • Daca aveti treaba pe la Primarie

Programul cu publicul la Primăria Municipiului Timişoara va fi suspendat începând cu data de 17 decembrie 2012 şi va fi reluat în data de 7 ianuarie 2013 la nivelul întregii primării, cu următoarele excepţii: Direcţia de Evidenta a Persoanelor  Serviciul de Evidenţă a Persoanelor şi Serviciul de Stare Civilă îşi suspendă programul cu publicul doar în perioada 24.12.2012-07.01.2013. Înregistrarea nou-născuţilor şi a deceselor se va face conform programului existent. Direcţia Patrimoniu  Serviciul Achiziţii Publice va prelua documentaţii specifice termenelor si procedurilor de achiziţii publice în toate zilele lucrătoare, la Serviciul Centrul de Consiliere Cetăţeni, camera 12, ghişeul 9. Compartimentul Pompe Funebre şi Coşărit (pe larg aici).

  • 17 DECEMBRIE – ZI DE DOLIU

Primarul Municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a dispus declararea zilei de 17 DECEMBRIE 2012 – ZI DE DOLIU PE RAZA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA. Toate instituţiile şi autorităţile publice de pe raza municipiului Timişoara sunt obligate ca în ziua comemorării să arboreze drapelul de stat al României în bernă (pe larg aici).

Social:

  • Timisoara: Ce se intampla pe 17 decembrie 1989? (pe larg aici).
  • A venit si ziua lui Tiberiu Guban

Pleiada de cetăţeni de onoare a municipiului Timişoara va mai primi un nume pe listă, un nume de altfel de rezonanţă pentru istoria oraşului de pe Bega: Guban. Tiberiu Gasparik Guban, fiul celui care a impus marca Guban, Blazius Guban, deţine peste 20 de brevete de invenţii şi inovaţii, între care pielea artificială, care a revoluţionat, în anii 50, industria producătoare de pantofi, genţi, produse de uz gospodăresc (pe larg aici).

  • Singurii revolutionari din Romania sunt in Timisoara

Şedinţa festivă de la Consiliul Local al municipiului Timişoara a fost, aşa cum era de aşteptat, cu scântei şi artificii. Evident, la figurat. Cei mai mulţi dintre vorbitorii din partea revoluţionarilor au declarat că se simt umiliţi şi exterminaţi, înfierându-l pe prim-ministrul Victor Ponta pentru ordonanţa de guvern care restrânge în continuare drepturile băneşti ale revoluţionarilor (pe larg aici).

Vest24

Social:

  • Foto | Inceputul Revolutiei, comemorat la Timisoara

În urmă cu 23 de ani, la Timişoara începea Revoluţia care avea să răstoarne regimul comunist din România. Duminică, în faţa casei pastorului Laszlo Tokes din Piaţa Maria, revoluţionarii s-au strâns pentru a comemora începutul Revoluţiei de la Timişoara (pe larg aici).

Ora de Timiş

Administraţie:

  • Ce sistem de parcări vor timișorenii pentru oraș – asta vrea să afle primarul printr-un sondaj pe Facebook

Primarul orașului, Nicolae Robu, vrea să desființeze sistemul Telpark așa că înainte de a lua vreo decizie despre noul sistem de parcări din oraș face un sondaj pe rețeaua de socializare pentru a afla care este dorința șoferilor (pe larg aici).

  • Primarul a promis ca va pune la intrările în oraş panouri cu anunţul TIMIŞOARA – ORAŞ MARTIR

Peste 50 de persoane, revoluţionari sau nu, au participat, duminică dimineaţa, la un marş în memoria Revoluţiei din decembrie 1989. Ei au pornit din Piata Maria, acolo unde se află Biserica Reformată, locul unde a pornit Revoluţia, în urmă cu 23 de ani şi au mărşăluit până la Primărie. Aceştia au fluturat steagul României pe tot parcursul marşului, au strigat lozinci precum Azi în Timişoara, mâine în toată ţara!, Jos comuniştii!, Libertate!, Timişoara – Timişoara! Alături de revoluţionari au fost şi trei persoane care nu recunosc Revoluţia, aceştia aveau afişe cu mesajul Jos mitul Revoluţiei! (pe larg aici).

Social:

  • DREPTATE! PĂCAT DE SÂNGELE VĂRSAT! Revoluţionarii şi-au strigat supărarea în faţa autorităţilor şi au cerut demisia lui Ponta

Sala de consiliu a Primăriei Timişoara s-a umplut, duminică dimineaţa, de zeci de revoluţionari timişoreni care s-au arătat foarte nemulţumiţi de faptul că drepturile  le sunt tăiate treptat prin Ordonanţa 84 prin care Guvernul a hotărât prelungirea efectelor art. 18 şi 19 din legea 283/2011 şi în anul 2013. Asta înseamnă că nici în acest an revoluţionarii „remarcaţi prin fapte deosebite” nu vor primi indemnizaţii, iar numărul biletelor CFR gratuite va fi ca în anul 2012 – 3 bucăţi. Duminică, la 23 de ani de la începerea Revoluției, Consiliul Local s-a reunit în cadrul unei ședințe extraordinare pentru marca acel moment (pe larg aici).

Economic:

  • Cât costă mâncarea la poarta fermei. Şi cu cât ajunge în magazine

În magazine, produsele alimentare de bază pot ajunge cu până la 50% mai scumpe comparativ cu preţul de la poarta fermei. Pe parcurs intervin costuri importante pentru procesare, transport, ambalare dar şi adaosurile comerciale ale magazinelor. ECONOMICA.NET vă spune ce preţuri au spre final de an produsele alimentare luate de la producător. În magazine sau pieţe alimentele de bază au preţuri diferite, în funcţie de mai mulţi factori, printre care procesatorul şi retailerul de unde este achiziţionat. ECONOMICA.NET vă spune care sunt preţurile cu care produsele pleacă de la poarta fermei, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (pe larg aici).

Cultural:

  • Povești inedite de iarnă la Centrul Cultural German din Timişoara

În ultima săptămână înaintea sărbătorilor, Centrul Cultural German Timişoara vă invită la trei evenimente speciale pentru copii (pe larg aici).

  • REMINDER. Vienna Strauss Orchestra şi Edvin Marton vă invită la Crăciunul Vienez

Fanii artistului de celebritate mondială Edvin Marton îşi vor putea întâlni favoritul la Timişoara, în concertul “Crăciun vienez”, pe care artistul îl va susţine împreună cu Vienna Strauss Orchestră. În datele afişului iniţial au survenit însă două importante schimbări: evenimentul va avea loc în sala Operei Naţionale Române din Timişoara (nu la sala Olimpia), în seara de 18 decembrie 2012 (nu în 19 decembrie). Biletele au tarif maximal de 320 de lei şi s-au pus în vânzare la Agenţia Operei, reţeaua Eventim şi Vreaubilet (pe larg aici).

  • Studentul timişorean Stanislav Cebanenco a tras 715108 de linii ca să devină cetăţean român! VEZI GALERIE FOTO

Stanislav Cebanenco are 23 de ani şi un talent de desenator ieşit din comun. Născut la Tiraspol, Stanislav a copilărit şi a urmat liceul în Bîrlad, iar apoi a devenit student al Facultăţii de Arte şi Design din Timişoara. Acum este în anul II la Master, la aceeaşi facultate, unde face specializare în grafică. Colegii şi prietenii lui Stanislav i-au organizat o expoziţie – titlul ei este „715108 de linii” – la Librăria „Cartea de nisip” din Timişoara (pe larg aici).

De Banat

Politic:

  • Ostaficiuc nu si-a dat demisia, dar Popoviciu ii sufla tare din ceafa

Liderul PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, nu a demisionat aşa cum a promis mai multor lideri ai organizaţiei judeţene. El ține încă de scaun, dar sursele noastre din PD-L susţin că zilele sale la conducerea filialei sunt numărate (pe larg aici).

Administraţie:

  • Frontiera cu Serbia, inchisa din cauza vremii

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a anunțat că autoritățile sârbe au solicitat  să nu se mai permită ieșirea din România a diferite categorii de autovehicule din cauza stării vremii din ţara vecină (pe larg aici).

Social:

  • Revolutionarii cer demisia lui „Victoras-Iepuras” Ponta!

Cei aproximativ 50 de revoluționari care au participat, duminică, la ședința festivă a Consiliului Local Timișoara, au solicitat demisia premierului Victor Ponta. Ei sunt nemulțumiți că nu le-au fost dați înapoi banii de indemnizații, reamintindu-mi primului ministru că iarna cad două lucruri: zăpada și guvernul (pe larg aici).

Ziua de Vest

Politic:

  • Viceprimarul Timişoarei se decide în ianuarie

PSD Timiş nu pare să se grăbească în vederea desemnării noului vieprimar al Timişoarei. Sorin Grindeanu, actualul viceprimar al Timişoarei, a devenit deputat în urma alegerilor parlamentare şi social-democraţii sunt obligaţi să găsească un om pentru înlocuirea acestuia. Obligatoriu, acesta trebuie să fie din rândul consilierilor locali PSD (pe larg aici).

Administraţie:

  • Tarifele judeţene pe anul fiscal 2013 – pe ordinea de zi a şedinţei CJ Timiş

Consiliul Judeţean Timiş se întruneşte în şedinţă ordinară, în data de 20 decembrie 2012, ora 10.00, în sala consiliului din Palatul Administrativ din Timişoara. Printre proiectele de pe ordinea de zi se află şi cel privind aprobarea taxelor judeţene pentru anul fiscal 2013, dar şi proiectul de hotărâre privind aprobarea tarifelor pentru unele servicii de interes judeţean în anul fiscal 2013 şi cel privind aprobarea „Programului de transport judeţean de persoane prin curse regulate pentru perioada 01.05.2013 – 30.06.2019” (pe larg aici).

Social:

  • În Revoluţia din Timişoara au murit 112 persoane, 392 au fost rănite, iar peste 850 au fost arestate

După cum se ştie, în Revoluţia din Decembrie 1989 din Timişoara, timp de şase zile, 16-22 decembrie, timişorenii au luptat singuri. La revoluţia din capitala Banatului au murit 112 persoane, 392 au fost rănite, iar peste 850 au fost arestate şi închise în Penitenciarul „Popa Şapcă” (pe larg aici).

  • Noua Dreaptă Timişoara: „Ne-am săturat ca românii să fie discriminaţi în propria ţară”

Luând act de o sumedenie de incidente petrecute în ultimii ani, în care părţi ale conflictelor sunt români, în calitate de victime, şi ţigani, ca părţi agresive şi antisociale, Noua Dreaptă Timişoara este hotărâtă să tragă un ultim semnal de alarmă şi să tragă linie: „GATA, PÂNĂ AICI!”, spun reprezentanţii Noii Drepte din Timişoara (pe larg aici).

  • AJOFM Timiş angajează persoane pentru demolarea clădirilor

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Timiş (bdul. Republicii nr. 22, lângă Gara de Nord Timişora) are diponibile, în acest moment, 160 de locuri de muncă, pentru toate pregătirile profesionale: şcoală generală sau profesională, liceu sau facultate (pe larg aici).

  • Din cauza lipsei medicilor, reprezentanţii sistemului medical ajung uneori la măsuri disperate

Din cauza lipsei medicilor, reprezentanţii sistemului medical ajung uneori la măsuri disperate. Conform ordonanaţei de urgenţă adoptată la sfârşitul săptămânii trecute, asistenţii medicali, ambulanţierii şi dispecerii din cadrul serviciilor de ambulanţă vor executa gărzi medicale retribuite. Până în prezent, de această prevedere beneficiau doar medicii (pe larg aici).

Economic:

  • real,- lansează exclusiv online catalogul gourmet

Valabil până pe data de 31 decembrie, catalogul real,- gourmet propune o selecție de produse premium, în toate categoriile de produse alimentare. Catalogul reunește o serie de produse care vor face ca masa clienţilor real,- să fie mai bogată de sărbători, dar și câteva sugestii de cadouri, printre care se remarcă coșul imperial, ce conține, pe lângă șampania Moet & Chandon, delicatese precum trufe și praline Duc d’O, ciocolată belgiană, cafea premium  (pe larg aici).