Revista presei 06 noiembrie 2012

Renaşterea bănăţeană

Politic:

  • “Mizez foarte mult pe realismul, pe dreapta judecată şi pe dreapta măsură a timişorenilor” – Interviu cu Ovidiu Ciuhandu, candidat ARD în Colegiul 4 Timişoara la Camera Deputaţilor (pe larg aici).

Administraţie:

  • Monopolul de la E.ON GAZ şi ENEL dăunează GRAV cetăţenilor!

Privatizarea îndelung invocată în speranţa unor servicii de calitate mai bună nu are totdeauna consecinţe pozitive. Două exemple la îndemână sunt companiile furnizoare de curent electric şi gaz, care deţin monopolul pe această piaţă şi de aceea îşi permit aproape orice în relaţia cu clienţii, fie ei simpli cetăţeni, dar şi instituţii publice (pe larg aici).

  • Aura Danielescu, noul inspector general-adjunct din Timiş

De curând, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş are un al treilea inspector general-adjunct în persoana Aurei Danielescu. Ea are o experinţă de 20 de ani în învăţământ şi este membră a Partidului Social Democrat din anul 2004. “Am fost numită prin ordin de ministru. Domeniile mele vor fi managementul resurselor umane, plan şi reţea şcolară, proiecte, învăţământul special, învăţământul privat şi educaţia permanentă. Lucrez în învăţământ din 1994 (pe larg aici).

  • Deşi a venit deja vacanţa, clasa pregătitoare încă nu e pregătită de şcoală

Deschiderea anului şcolar 2012- 2013 a fost amânată cu o săptămână pentru a nu se înregistra sincope în desfăşurarea actului educaţional. Nici la ora actuală însă învăţătorii de la clasele pregătitoare nu au primit tot materialul didactic pe care trebuie să-l cuprindă trusa destinată acestei categorii de elevi. Ieri, elevii de la clasa pregătitoare au intrat în vacanţă, însă dascălii sunt obligaţi să improvizeze (pe larg aici).

  • Proiect: Ministerul Sănătăţii propune şapte centre regionale de urgenţă, unul dintre ele, la Timişoara

Ministerul Sănătăţii propune formarea a şapte centre regionale de urgenţă, la Târgu Mureş, Constanţa, Bucureşti, Cluj, Craiova, Timişoara, Iaşi, în ultimele cinci urmând să funcţioneze entităţi interspitaliceşti cu toate specialităţile chirurgicale şi medicale, potrivit unui proiect de ordin (pe larg aici).

Social:

  • Medicii timişoreni, tentaţi cu salarii de peste 2.000 de euro pe lună

După Târgu Mureş şi Sibiu, va fi rândul Timişoarei să găzduiască, în 24 noiembrie, cea de-a şaptea ediţie a târgului de locuri de muncă pentru personalul medical “Cariere în Alb”, în cadrul căruia peste 20 de firme de recrutare aşteaptă medici specialişti, dar şi rezidenţi şi proaspeţi absolvenţi din domeniul sănătăţii, cu oferte de joburi tentante şi pachete salariale pornind de la 2.000 de euro pe lună (pe larg aici).

Opinia Timişoarei

Politic:

  • Cornel Samartinean: Ajunge cat s-a facut politica deputatului. Trebuie sa facem politica cetateanului. Vezi ce propune candidatul ARD Timis la Camera Deputatilor!

Cornel Samartinean, candidatul ARD pentru Colegiul electoral 1 Timisoara la Camera Deputatilor, considera ca parlamentarii din ziua de astazi ‘nu au chip’, deoarece lumea nu-i cunoaste, si a venit cu o serie de propuneri pentru alegatorii sai (pe larg aici).

Administraţie:

  • Sute de proprietari de apartamente din aproape 150 de blocuri din Timisoara vor fonduri europene ca sa-si reabiliteze termic imobilele. Lucrarile incep in primavara anului 2013

149 de blocuri din Timisoara ar urma sa fie reabilitate termic cu fonduri europene, daca reprezentantii Primariei se misca repede si depun documentatia necesara la Ministerul Dezvoltarii (pe larg aici).

  • Politistii Locali risca sa li se taie din salariu ori chiar sa-si piarda locurile de munca pentru ca nu amendeaza soferii care stationeaza in zone interzise

Pentru ca nu-i amendeaza pe soferii care-si lasa masinile pe strazi cu oprirea interzisa, agentii Politiei Locale Timisoara vor fi sanctionati de sefii lor. Acest lucru a fost cerut in mod expres de primarul Nicolae Robu, nemultumit de cum isi fac treaba politistii locali (pe larg aici).

  • Primaria Timisoara face plangere la Protectia Consumatorului pentru penele de curent din oras. Vizata e compania Enel

Inspectorii de la Comisariatul pentru Protectia Consumatorului vor face verificari la compania Enel, dupa ce reprezentantii Primariei Timisoara sesizeaza institutia,  din pricina penelor de curent din oras care sunt tot mai dese (pe larg aici).

Social:

  • Mopedistii si motociclistii care isi ambaleaza motoarele pe strazi pentru a-i enerva pe timisoreni, reclamati la Politia Locala

‘Sunt niste nesimtiti!’ spun in cor o multime de timisoreni satui de bravurile unor tineri tupeisti care, pentru a creste in ochii prietenilor, obisnuiesc sa isi tureze motoarele pe strazi in miez de noapte  doar pentru a trezi din somn cartierul (pe larg aici).

Tion

Administraţie:

  • Campanie de prevenire a infractiunilor in mediul rural din Timis

Pentru prevenirea furturilor, a tâlhăriilor și a altor infracțiuni săvârșite cu violență, care în ultima peroadă au fost tot mai multe în mediul rural din Timiș, polițiștii au demarat campania Sate fără criminalitate. Astfel, marți dimineața, polițiștii s-au deplasat în localitatea Moșnița Nouă, unde au bătut din ușă în ușă și au vorbit cu localnicii despre modul în care aceste infracțiuni pot fi prevenite și combătute (pe larg aici).

  • Masina primarului blocheaza pistele pentru biciclisti

Dacă în cursul dimineţii de marţi edilul-şef al Timişoarei, Nicolae Robu, cerea conducerii Poliţiei Locale să-i sancţioneze pe agenţii care nu-i amendează pe şoferii parcaţi neregulamentar, în cursul după-amiezii maşina primarului a putut fi observată în timp ce bloca o pistă pentru biciclişti în centrul oraşului (pe larg aici).

  • Politistii locali care ezita sa-i amendeze pe soferi risca sanctiuni

Dacă până acum unii poliţişti locali erau mai indulgenţi când venea vorba să-i sancţioneze pe şoferii care şi-au parcat maşinile neregulamentar în centrul Timişoarei, pe viitor agenţii nu vor mai sta pe gânduri pentru că s-ar putea alege ei cu sancţiuni dacă nu aplică amenzi. Primarul a acuzat marţi Poliţia Locală că nu-şi face datoria aşa cum ar trebui (pe larg aici).

  • Ambele tronsoane din autostrada Timisoara – Lugoj au finantarea asigurata de Uniunea Europeana

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial „Transport” și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Construcția autostrăzii Timișoara – Lugoj și a variantei de ocolire a orașului Timișoara la standard de autostradă”. Contractul pentru cei 35 de kilometri este în valoare de 1,3 miliarde de lei, iar contribuţia din fonduri europene 890 de milioane de lei (pe larg aici).

  • Primaria Timisoara reclama Enelul la Protectia Consumatorilor

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat, marţi, că instituţia pe care o conduce va sesiza Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor în ceea ce priveşte serviciile oferite de Enel. Problema este iluminatul public deficitar din oraş. Edilul este nemulţumit că în unele zone este adesea beznă (pe larg aici).

  • Timisorenii vor putea obtine certificate fiscale pe e-mail

Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara se pregăteşte să emită certificate de atestare fiscală în format electronic. Cei care au nevoie de un astfel de document nu vor mai fi nevoiţi să facă un drum până la sediul DFMT pentru a-l obţine. Îl vor primi pe e-mail dacă solicită acest lucru, anunţă reprezentanţii municipalităţii timişorene (pe larg aici).

  • Al treilea inspector scolar general adjunct in Timis

Aura Codruţa Danielescu este al treilea inspector şcolar general adjunct la ISJ Timiş (pe larg aici).

Social:

  • Clasa de mijloc timisoreana, in revista

Fundaţia Konrad Adenauer şi Asociaţia Culturală Agorit Unit organizează la Timişoara o întâlnire cu tema „Clasa de mijloc şi valorile ei”. Acţiunea începe vineri, 9 noiembrie, de la ora 16,30, la Consiliul Judeţean Timiş şi se va încheia cu editarea unei reviste (pe larg aici).

  • Elitele Timisoarei in saptamanalul Agenda

Nu este o persoană despre care auzi toată ziua la televizor şi nici nu citeşti prea des despre ea prin ziare. Ceea ce a realizat de-a lungul ultimilor 20 de ani în Timişoara se măsoară în …munca altora (pe larg aici).

  • Probleme cu apa in zona Crisan din Timisoara

Locuitorii de pe mai multe străzi din zona Crişan din Timişoara vor rămâne joi fără apă la robinete din cauza unor lucrări de punere în funcţiune a unei conducte pentru îmbunătăţirea presiunii, anunţă reprezentanţii Aquatim (pe larg aici).

  • Timisoara merge spre o lume cu zero deseuri

Doi timişoreni, Radu şi Larisa Rusu, vor reprezenta România la conferinţa internaţională Let’s Do It, World! de la St.Petersburg. Conferinţa face parte din Campania internaţională din acest an, World Cleanup 2012 (pe larg aici).

  • Feriti-va de inspectorii falsi de la Garda Financiara!

Aţi fost vizitaţi de inspectorii de la Garda Financiară, dar nu aţi fost siguri dacă persoanele respective sunt într-adevăr cine pretind? În ultima perioadă au fost semnalate mai multe cazuri ale unor persoane care pretind că sunt reprezentanţi ai Gărzii Financiare şi intimidează reprezentanţii firmelor. Pentru a nu apărea noi probleme de acest gen, cei de la Garda Financiară vin cu câteva precizări (pe larg aici).

  • Zilele Scolii Muzicale Timisorene

A XI-a ediţie a Zilelor Şcolii Muzicale Timişorene vor avea loc între 8-9 noiembrie, la Colegiul Naţional de Artă Ion Vidu (pe larg aici).

Cultural:

  • Expozitie de ilustratie la Carturesti Timisoara

Miercuri, 7 noiembrie, de la ora 18, în librăria Cărtureşti din Iulius Mall, va avea loc vernisajul expoziţiei de ilustraţie „Ceea ce vedem”, avându-i ca autori pe Andrei Puică şi Lăcrămioara I. Petricescu (pe larg aici).

Timişoara Express

Administraţie:

  • Plopi-Kuncz: Mopede ambalate, deseuri, carute si caini fara stapan

Ca urmare a sesizărilor venite de la cetățeni, dar și în urma discuțiilor avute cu președinții Consiliilor Consultative de Cartier, polițiștii locali au demarat din nou o serie de verificări în cartierele Timișoarei  (pe larg aici).

Social:

  • Nicolae Robu, onorat de … artezieni

Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de existență, Universitatea d’Artois va organiza o ceremonie de acordare a titlului Doctor Honoris Causa, pe 9 octombrie, în Amfiteatrul Winston Churchill, care se va acorda lui Nicolae Robu – Universitatea Politehnica Timișoara (pe larg aici).

  • Buna practica a clasei de mijloc

Clasa de mijloc şi valorile ei se numeşte acţiunea organizată de Fundaţia Konrad Adenauer şi Asociaţia Culturală Agorit Unit, sprijinită în acest demers de către Consiliul Judeţean Timiş (pe larg aici).

  • Ajutoare UE cu ulei… bulgaresc

Din data de 12.11.2012, va începe distribuirea de produse alimentare din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene. Cu o singură excepție, uleiul, care va fi distribuit ulterior, acesta încă nefiind adus din … Bulgaria (pe larg aici).

Cultural:

  • Arhitectura experimentala la Potoc

Centrul Cultural German Timişoara împreună cu Asociaţia PAO – Atelier Experimental Potoc şi Asociaţia Casa de Creaţie în Banat vă invită miercuri, 14 noiembrie, ora 18, la Atelierul de urbanism (str. Alba Iulia, nr. 2) la vernisajul expoziţiei de fotografie (pe larg aici).

  • 56 de ani de la revolta studenteasca din 1956

Forţa Civică Timiş vă invită, miercuri, 7 noiembrie 2012, de la ora 12,30, la Salonul Vega din Complexul Bastion, la Expoziţia „56 de la 56” – expoziţie de documente inedite despre Revolta studenţească din 1956 de la care se împlinesc 56 de ani (pe larg aici).

Vest24

Administraţie:

  • Atenţie, cazierele judiciare nu se mai eliberează pe loc!

Din cauza unor defecţiuni tehnice survenite în sistemul informatic de evidenţă a persoanelor, începand de marţi, 06 noiembrie 2012, Poliţia nu mai eliberează pe loc certificatele de cazier judiciar, informează IPJ Timiş (pe larg aici).

  • Anul viitor va începe reabilitarea termică a cel puţin 149 de blocuri

Pe 15 noiembrie va începe perioada de depunere a documentaţiei la Ministerul Dezvoltării pentru accesarea de fonduri în vederea reabilitării energetice a blocurilor. Primăria Timişoara are pregătite 149 de dosare, pentru tot atâtea blocuri din municipiu, inclusiv cele din Piaţa Victoriei, unde, iniţial, asociaţiile de proprietari erau reticente să intre în acest program (pe larg aici).

  • Mirosul de la Pădurea Verde nu poate fi măsurat tehnic

Conducerea Primăriei Timişoara aproape a capitulat în războiul cu fabricile din oraş, suspectate că poluează. Deşi controlul nu s-a încheiat, primele rezultate ale măsurătorilor nu au relevat depăşiri ale parametrilor acceptabili de poluare în zonele sensibile ale oraşului, cum ar fi Pădurea Verde sau Calea Stan Vidrighin (pe larg aici).

  • Robu: Poliţia Locală nu îşi face datoria vizavi de staţionările unor maşini

Primarul Nicolae Robu este nemulţumit că agenţii Poliţiei Locale Timişoara nu îşi fac datoria de a sancţiona şoferii maşinilor care staţionează ilegal în centrul municipiului, chiar dacă la câţiva zeci de metri au fost amenajate parcări cu plată (pe larg aici).

  • Enel, reclamată la CJPC de Primăria Timişoara pentru penele de curent

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a cerut ca Enel să fie reclamată la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului din cauza repetatelor pene de curent care afectează iluminatul public, în special în zona de sud a municipiului (pe larg aici).

  • Aura Codruţa Danielescu este inspector şcolar general adjunct

„Avem şi al treilea inspector şcolar general adjunct la ISJ Timiş”, a spus, marţi, Francisc Halasz, inspector şcolar general adjunct, prezentând-o pe Aura Codruţa Danielescu, noul membru al echipei de conducere a instituţiei (pe larg aici).

Ora de Timiş

Administraţie:

  • Ciolanul gros de la ARPM Timișoara cu delegare se ține

Doi directori, un singur fotoliu, așa pare să fie situația actuală la Agenția  Regională pentru Protecția Mediului Timișoara.  Asta după ce directoarea instituției, Gabriela Lambrino(PDL), a fost îndepărtată de funcție printr-o delegație pentru București, cerută prin Ordin de Ministru, pentru o lună de zile, iar în locul ei a fost numit Dănuț Mihai Cepeha, din afara instituției, fost angajat al Gărzii de Mediu, susținut de PSD (pe larg aici).

Politic:

  • Revoluționarii i-au trimis o scrisoare deschisă lui Teodor Mărieș. Iată de ce sunt nemulțumiți

Asociația 17 decembrie a Răniților și Familiilor Îndoliate din Revoluția 1989 a trimis o scrisoare deschisă lui Teodor Mărieș, în care se arată nemulțumiți de decizia acestuia de a candida pentru un loc de senator (pe larg aici).

  • Candidatul la Parlament, Cornel Sămărtinean, spune că timișorenii nu-și cunosc deputații

Deputați fără chip. Așa sunt pentru timișoreni cei pe care i-au votat în urmă cu patru ani. Candidat la Camera Deputaților din partea ARD în Colegiul 1, Cornel Sămărtinean spune că timișorenii nu-și cunosc deputații și că vrea să repună pe tapet conceptul de deputat cu față umană. Dealtfel acesta va fi, începând de vineri, când se va da oficial startul campaniei electorale, elementul central al campaniei sale (pe larg aici).

Administraţie:

  • Peste 1.300 de elevi săraci primesc bursă în cadrul programului „Bani de liceu”

180 sau 200 de lei pe lună, pe tot parcursul anului școlar, atât primesc cei mai săraci elevi din Timiș. În cadrul programului „Bani de liceu”, în acest an școlar, din județul Timiș vor primi bani 1 323 de elevi de liceu, cu aproape 500 de elevi mai puțin decât anul trecut. În acest an toate cererile care au fost depuse au fost acceptate (pe larg aici).

  • Pe un soare primăvăratic, Timișoara se umple de ghirlande de Crăciun

Au început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă. Muncitorii s-au apucat deja să monteze ghirlande luminoase și beculețe, însă soarele și temperaturile de 14-15 grade Celsius nici măcar nu-i duc pe timișoreni cu gândul la atmosfera specifică Crăciunului. Firmele desemnate de municipalitate să se ocupe de iluminatul public stradal au în grijă și montarea ornamentelor de sărbători, iar echipele au lucrat de zor, marți, în zona centrală. În Piața Operei, muncitorii s-au cocoțat cu ajutorul unei macarale să monteze instalațiile în copaci (pe larg aici).

  • Nu există aparatură pentru măsurarea mirosurilor emanate de fabricile poluatoare din Timișoara

Societățile comerciale care poluează orașul și emană mirosuri care le provoacă disconfort locatarilor ar putea scăpa basma curată. Primarul Nicolae Robu a precizat, marți, că verificările la aceste unități nu s-au încheiat, însă măsurătorile făcute până acum arată că limitele maxime admise de poluare nu au fost depășite. Este cazul fabricilor care funcționează în zone precum Calea Buziașului sau UMT – Pădurea Verde. În ceea ce privește mirosurile emanate, chiar dacă mulți cetățeni s-au plâns, Nicolae Robu spune că mirosul nu poate fi măsurat din punct de vedere tehnic. De aceea nu poate sancționa societățile în cauză și nici nu le poate cere să-și mute afacerile în afara Timișoarei (pe larg aici).

  • Numărul blocurilor care vor fi izolate termic a crescut de la 85 la 149 după ce primarul a făcut reclamă în presă reabilitării

Două apariții pe „sticlă” ale primarului orașului la care se adaugă materialele prezentate la radio și în presa scrisă au făcut ca numărul locatarilor interesați de reabilitarea termică să crească, susține primarul Nicolae Robu. Edilul a precizat, marți, că de la 85 de blocuri incluse în programul de anvelopare cu bani europeni numărul a crescut 149 de imobile în urma popularizării făcute. Chiar și așa, primarul nu este mulțumit și speră ca până la 15 noiembrie, când trebuie depuse documentațiile, numărul blocurilor incluse în program să ajungă la 200 (pe larg aici).

  • Verificări în cartierele Timișoarei. Ce probleme au descoperit polițiștii locali în zona Plopi-Kuncz

Ca urmare a sesizărilor, dar și în urma discuțiilor avute cu președinții Consiliilor Consultative de Cartier, polițiștii locali au demarat din nou o serie de verificări în cartierele Timișoarei. În cursul zilei de luni, polițiștii locali au fost prezenți în zona Plopi – Kuncz. În urma verificărilor efectuate în teren s-au aplicat cinci sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.860 lei, pentru circulația cu mopede neînregistrate și fără cască, dar și pentru lipsa documentelor de identitate și au fost aplicate șapte somații în special în cazurile în care unele persoane care construiesc în zonă au depozitat materiale de construcții direct pe domeniul public (pe larg aici).

  • Primăria reclamă Enel la Protecția Consumatorilor pentru bezna din sudul orașului. Ce alte nemulțumiri mai are primarul Robu

Nemulțumit de alimentarea cu energie electrică a stâlpilor din zona de sud a orașului care asigură iluminatul public, primarul Nicolae Robu a decis ca municipalitatea să sesizeze Oficiul pentru Protecția Consumatorilor (OPC) (pe larg aici).

  • Bătaie mare pe posturile de anesteziști la examenul de rezidențiat din acest an de la Timișoara

Aproape 450 de absolvenți ai Facultăţilor de Medicină s-au înscris în acest an la examenul de rezidenţiat din 25 noiembrie, susţinut la Timişoara. Specializările ATI, medicină dentară și medicină de familie se află în topul preferințelor viitorilor medici din Timiș. Aceștia au la dispoziție 320 de posturi în spitalele și cabinetele din județ, pentru care se bat în acest an. Ei trebuie să susțină un test grilă, care va avea 200 de întrebări ce trebuie rezolvate de către candidați în patru ore, ei trebuie să obțină 60 de procente din punctajul maxim pentru a promova acest examen (pe larg aici).

  • ISJ Timiş a cerut al treilea post de inspector adjunct. Acesta a fost ocupat de Aura Danielescu, membru PSD

După câţiva ani în care Inspectoratul Şcolar Timiş s-a descurcat cu doi inspectori adjuncţi, din acest an a cerut un nou post. Nivelul de muncă este enorm, aşa că am cerut un nou post de inspector adjunct. Nu toate inspectoratele din ţară au trei inspectori adjuncți, judeţul Timiş este pe locul patru pe ţară ca număr de elevi, a spus Francisc Halasz, inspector şcolar general adjunct în cadrul ISJ Timiş. Al treilea post este ocupat de Aura Danielescu (pe larg aici).

Social:

  • Încep Zilele Școlii Muzicale Timișorene la Colegiul Național Ion Vidu

Pian, chitară, operă și operetă. Toate acestea vor face parte din spectacolele oferite în cadrul Zilelor Școlii Muzicale Timișorene. Acest eveniment are loc cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş şi al Inspectoratului Şcolar Timiş, la Colegiul Naţional de Artă Ion Vidu Timişoara în perioada 8-9 noiembrie (pe larg aici).

  • Educație cu ajutorul florilor

Elevii din clasele 0-4 se pot înscrie la primul atelier de creaţie florală din Timişoara, care va ave aloc în 14 noiembrie.  Cu ajutorul florilor, celor mici le va fi stimulată creativitatea, educaţia estetică şi spiritul de echipă (pe larg aici).

  • Târg de locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilitați

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş în parteneriat cu Asociaţia Handicapaţilor Fizic – Lugoj organizează Târgul de Joburi pentru Persoane cu Dizabilităţi din Regiunea Vest (pe larg aici).

  • Studenții din Timișoara pot învăța la BizCamp cum să își înceapă o carieră de succes

În 17 noiembrie, la Timişoara ajunge BizCamp. Evenimentul promite să reunească cei mai importanţi angajatori ai momentului cu tineri dinamici şi dornici de muncă. Practic, cei care participă află despre ultimele tendinţe în materie de job, ce vor angajatorii de tine, cum trebuie să te prezinţi la un interviu şi cum să afli care este cariera care ţi se potriveşte (pe larg aici).

  • Sport și spiritualitate la Ezoteric Fest. Citește aici când va avea loc evenimentul

Produse bio, seminarii, cărți și muzică, toate acestea pot găsite la cea de-a IX-a ediție a Ezoteric Fest – Cunoaștere, sănătate, armonie, care va avea loc în cadrul unui Festival de Medicină Preventivă, Terapii Complementare şi Alternative Spirituale la Casa Tineretului din Timişoara (str. Arieş nr 19, zona Stadion) în perioada 15-18 noiembrie. Expoziția este deschisă între orele 10.00 – 21.00 (pe larg aici).

  • Ce declaraţii trebuie să depui şi ce ai de plătit la stat în luna noiembrie

7, 12, 15 şi 26 noiembrie sunt termenele până la care contribuabilii trebuie să depună în această lună diverse declaraţii şi formulare la Fisc, dar şi să efectueze o serie de plăţi. Iată calendarul obligaţiilor fiscale pentru luna noiembrie, aşa cum este prezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pe pagina sa de internet. Până la 7 noiembrie, contribuabilii trebuie să depună Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic că perioada fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabila în România, formular 092. Formularul depune de către persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercita profesii libere care au efectuat achiziţii intra comunitare de bunuri şi sunt obligate să-şi modifice perioada fiscală devenind plătitori de TVA lunar (pe larg aici).

Ziua de Vest

Politic:

  • Mesaj pe sediul PDL Timiş: „O ARD aiurea!”

Sediul PDL Timiş, situat vizavi de Parcul Botanic din Timişoara, are pe el un afiş mare pe care scrie numele alianţei din care portocaliii fac parte – ARD (Alianţa România Dreaptă). Bannerul însă a fost ţinta unui trecător, care a mai „dres” mesajul electoral al Alianţei România Dreaptă (pe larg aici).

  • Corina Untilă: „Teodor Mărieş nu poate hotărî de unul singur să candideze la Timişoara!”

„Dacă dl. Teodor Mărieş nu ţine cont că Revoluţia începută la Timişoara (când întregul aparat represiv era asmuţit asupra locuitorilor urbei şi numai canalele de comunicare cu exteriorul au făcut posibilă continuarea ei) a primit respectul tuturor românilor, atunci dânsul nu poate avea stima noastră pentru că nu ne respectă. Unii oameni inspiră respect şi încredere, în faţa altora trebuie să venim cu încrederea şi respectul gata confecţionate”, se arată în scrisoarea deschisă trimisă lui Teodor Mărieş, marţi, 6 noiembrie, de către Corina Untilă, preşedintele Asociaţiei 17 Decembrie a Răniţilor şi a Familiilor Îndoliate din Revoluţia de la Timişoara (pe larg aici).

Administraţie:

  • Bani pentru ambele loturi ale autostrăzii Timişoara-Lugoj

Lotul doi al autostrăzii Timişoara-Lugoj este în cărţi. Recent, ambele tronsoane ale autostrăzii ce merge de la Timişoara la Lugoj au primit finanţare din fonduri europene. Dacă primul lot a fost deja dat în circulaţie, al doilea este în faza în care se stabileşte, printr-o licitaţie, constructorul (pe larg aici).

  • Start la lucrări de apă-canal în Freidorf şi Ronaţ

„Strada pe care se intră trebuie şi terminată. Nu admitem ca cetăţenii să rămână cu gropi pe stradă”, spune viceprimarul Timişoarei, Sorin Grindeanu (pe larg aici).

Social:

  • Un nou grevist al foamei, de la Forumul Revoluţiei Timişoara

Ion Constantin, luptător în Revoluţia din Decembrie 1989 Timişoara, membru al Forumului Revoluţiei, a intrat în greva foamei alături de Ion Dolca, marţi, 6 noiembrie, în faţa prefecturii (pe larg aici).

  • Clasa de mijloc şi valorile ei

Fundaţia “Konrad Adenauer”, Asociaţia Culturală “Agorit Unit”, cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş, vor organiza manifestarea “Clasa de mijloc şi valorile ei”, vineri, 9 noiembrie, de la ora 16.30 (pe larg aici).

  • Se caută liceeni în Timişoara cu valori şi abilităţi personale pentru Programul YouthBank

A fost lansată oficial a patra ediţie a Programului pentru liceeni YouthBank. Se caută liceeni cu valori şi abilităţi personale ce ţin de implicarea în comunitate, responsabilitate, initiaţivă, spirit de echipă şi motivaţia de a schimba ceva. Ei se vor alătura liceenilor rămaşi în echipa YouthBank după cei trei ani ai programului la Timişoara (pe larg aici).

Economic:

  • Bancpost sprijină micii întreprinzători să utilizeze marketingul on-line pentru propriile lor afaceri

Bancpost, în colaborare cu ICAP România (Google AdWords Premier Partener pentru IMM-uri), a lansat un proiect prin care 100 de mici întreprinzători care îşi deschid contul şi tranzacţionează cu banca primesc consultanţă gratuită în vederea promovării afacerii proprii prin intermediul Google Adwords (pe larg aici).

  • Românii plătesc unul dintre cele mai mici tarife din UE la telefonia mobilă

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a prezentat marți, 6 noiembrie, în cadrul conferinţei internaţionale „Înapoi la viitor: următorii 10 ani în piaţa de comunicaţii” principalele efecte ale activităţii de reglementare asupra dezvoltării pieţei de comunicaţii electronice din România la 10 ani de la prima decizie de reglementare emisă de Autoritate (pe larg aici).

  • Forum economic româno-american

 Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș prin centrul Enterprise Europe Network în parteneriat cu Camera de Comerţ Româno-Americană organizează în data de 9 noiembrie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, cea de-a 2-a ediţie a Forumului Economic România – SUA ”GO USA! Roadshow 2012 – Este SUA deschisă pentru afaceri? Depăşirea obstacolelor în dezvoltarea afacerii pe piaţa din SUA”  (pe larg aici).

  • BCR acordă credite în lei în cadrul Programului Prima Casă

Dobânda începe de la ROBOR la 3 luni plus o marjă de 2,30% pe an (pe larg aici).

Cultural:

  • Festival internaţional de teatru pentru copii, la Timişoara

La Timişoara are loc Festivalul Internaţional de Teatru „Noi credem în poveşti”, organizat de Teatrul „Merlin”. Trupe din Timişoara, Arad, Debrecen (Ungaria) şi Szeged (Ungaria) vor aduce în faţa publicului tânăr cele mai bune spectacole ale lor (pe larg aici).

  • Expoziţie de ilustraţie la Iulius Mall

Miercuri, 7 noiembrie, la ora 18.00, librăria Cărtureşti din Iulius Mall găzduieşte vernisajul expoziţiei de ilustraţie „Ceea ce vedem”, avându-i ca autori pe Andrei Puică şi Lăcrămioara I. Petricescu (pe larg aici).

  • Scurtmetraje despre opera lui Jean-Jacques Rousseau, la trei secole de la naşterea marelui scriitor

Institutul francez din Timişoara şi Universitatea de Vest colaborează la un eveniment dedicat celor trei secole scurse de la naşterea marelui scriitor şi filozof Jean-Jacques Rousseau (pe larg aici).

DE BANAT

Politic:

  • Dezertor-surpriza din tabara lui Adi Orza

Fostul primar al Timişoarei, ţărănistul Gheorghe Ciuhandu, pregăteşte o scrisoare şoc. Epistola îl va lovi direct în plex pe Adrian Orza, candidatul ARD pe Colegiul III Deputaţi Timişoara (pe larg aici).

  • Inscriptie „de amor”: PD-L o ARDe aiurea

Camerele de luat vederi montate pe sediul PD-L, după ce pereţii partidului au fost mâzgăliţi cu tot felul de injurii, nu i-au oprit pe unii timişoreni creativi. Chiar pe faţada sediului PD-L a apărut o inscripţie-colaj. Banerul cu inima ARD a fost completat într-un mod inedit (pe larg aici).

  • Samartinean vrea taierea salariilor parlamentarilor

Nu vrea să fie un deputat fără chip, fără trăsături şi necunoscut. Aşa cum spune că sunt 80% din parlamentarii din Timiş. Cornel Sămărtinean sparge tiparele din PD-L. Candidatul ARD pentru un fotoliu de deputat pe Colegiul I Timişoara vrea un alt fel de campanie (pe larg aici).

  • In pre-campanie, Maria Grapini gateste si filosofeaza

Liderul PC Timiş, Maria Grapini, vrea să-şi finanţeze campania pentru Colegiul III Deputaţi din donaţii, dar scoate și la licitație obiecte de artă pe care le are prin casă. Femeia de afaceri și-a descoperit în această perioadă multiple talente: gateste si filosofeaza aproape simultan (pe larg aici).

Administraţie:

  • Masina lui Robu, lasata pe pista de biciclisti

Luate prin surprindere de amploarea fenomenului, autoritățile locale au reușit, cu chiu, cu vai, să traseze niște piste pentru bicicliști, ciupind din lățimea trotuarelor sau a străzilor. Unii șoferi nu sunt însă deloc impresionați de marcajele verzi, pe care le văd ca o zonă perfectă de parcare. Ultimul pe listă, șoferul primarului (pe larg aici).

  • Enel, reclamata de Robu la OPC pentru bezna de pe strazi

Străzile în beznă sunt, de ceva vreme, o obișnuință în Timișoara. Când ți-e lumea mai dragă, iluminatul public „cade” minute în șir. Pe de altă parte, în multe zone ale orașului, becurile din străzi sunt aprinse în miezul zilei. Primarul Nicolae Robu a reclamat Enel la OPC (pe larg aici).

Vocea Timisului

Politic:

  • Orza vrea autonomie locală! Fără conotaţii etnice…

Fostul Viceprimar al Timişoarei, Adrian Orza, vrea autonomie locală, bazată pe principii europene, acesta făcând referire în mos special la faptul că veniturile din taxele şi impozitele locale iau drumul Bucureştiului, de acolo, distibuirea în ţară făcându-se pe criterii politice (pe larg aici).

  • Sămărtinean nu vrea să fie “deputatul anonim”

Cornel Sămărtinean, candidatul ARD pentru Camera Deputaților în Colegiul I, vrea ca lumea să îl cunoască atunci când merge pe stradă, și de aceea își propune ca întreaga campanie electorală să se axeze pe acest lucru (pe larg aici).

  • ARD – aria reformei ratate

La prima vedere cel putin, listele ARD sunt mai curate decat cele ale USL. 75% candidati nou intrati in politica sau macar la prima candidatura ar fi un semnal bun, daca nu cumva vom descoperi ca multi dintre ei au pete urate sau sunt paravane pentru personaje compromise (pe larg aici).

  • Scandalul pâinea electorală se prelungește! Adrian Gociu a depus plângere la BEC împotriva lui Ovidiu Ciuhandu!

Vocea Timișului vă anunța duminică despre un posibil caz de dare de mită electorală întreprins de stafful lui Ovidiu Ciuhandu, candidatul ARD pentru Colegiul IV Timișoara de deputați. Informația primită de noi s-a dovedit a fi adevărată mai ales că pe numele lui Ovidiu Ciuhandu a fost depusă o plângere la BEC de către candidatul […] (pe larg aici).

Administraţie:

  • Robu, nemulțumit de penele de curent din sudul orașului, a reclamat Enel la OPC

Întreruperea în mod frecvent a iluminatului public în partea de sud a Timișoarei l-a determinat pe primarul Robu să reclame Enel la Oficiul pentru Protecția Consumatorului. Și Eon s-a ales că o plângere, pentru că angajații societății lasă resturi în urma lor (pe larg aici).

  • Timișoara, pregătită pentru iarnă! Peste 70 de utilaje vor deszăpezi străzile orașului

Peste 1.000 de străzi din cele 1.200 câte sunt în total în Timișoara vor intra în programul de deszăpezire. Luni, utilajele au fost prezentate primarului Robu, care le-a transmis reprezentanților societăților care ne vor scăpa de zăpadă că dacă nu își fac treaba corespunzător, vor fi sancționați (pe larg aici).

Social:

  • Târg de job-uri pentru Persoane cu Dizabilităţi, la Timişoara

Timişoara va fi gazda unui Târg de Joburi pentru Persoane cu Dizabilităţi din Regiunea Vest, eveniment organizat în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş şi cu Asociaţia Handicapaţilor Fizic – Lugoj. Evenimentul va avea loc în 8 noiembrie 2012, începând cu ora 11:00, la Casa Adam Muller Guttenbrunn (pe larg aici).

Cultural:

  • Expoziție de fotografie la împlinirea a 56 de ani de la revolta studențească din Timișoara

Forța Civică Timiș în parteneriat cu Societatea Timișoara marchează 56 de ani de la revolta studențească din anul 1956 cu o expoziție inedită de fotografie, care va avea loc miercuri. Timișorenii sunt invitați, miercuri, de la ora 12:30, în Salonul Vega din Bastionul Theresia la expoziția de fotografie “56 de la 56” (pe larg aici).