“România dreaptă este România statului de drept” – discursul lui Mihai-Răzvan Ungureanu, preşedintele FORŢEI CIVICE

“De cinci luni de zile, puterea de stânga mutilează România.

După cinci luni de putere a stângii, România este o ţară desfigurată, strâmbată. Şi încă nu s-a terminat.

O ţară în care guvernanţii calcă în picioare bunurile colective cele mai de preţ – statul de drept, democraţia si opţiunea euro-atlantică – este o ţară deformată, strâmbată.

O ţară în care guvernanţii, în toiul crizei economice globale, îşi  antrenează cetăţenii într-o criză politică şi instituţională profundă, cu efecte negative asupra credibilităţii externe, a nivelului de trai si investiţiilor, este o ţară în suferință, strâmbată.

O ţară în care guvernanţii îşi bat joc de cetăţeni vânzând Oltchim-ul oricui, oricum, este o ţară jefuită, strâmbată.

O ţară în care un prim-ministru plagiator deschide anul şcolar este o ţară batjocorită, strâmbată.

România a rezistat puterii răufăcătoare a stângii, nu s-a frânt, dar este o ţară strâmbată. România trebuie să se îndrepte! România poate să se îndrepte! De aceea ne-am unit în această alianţă a forţelor de dreapta: pentru o Românie dreaptă!

Cum arată România dreaptă?

România dreaptă este România statului de drept. O Românie în care separaţia puterilor este respectată. În care justiţia este puternică şi independentă. O Românie în care cadrul legal este simplificat, stabil, predictibil. În care domneşte legea şi ordinea. Pentru ca fiecare dintre noi să-şi poată urma calea dreaptă. O Românie în care Constituţia nu mai lasă loc interpretării interesate. În care democraţia nu este doar înlănţuire formală de proceduri, ci etos democratic, participare, emulaţie. Pentru ca, în calitatea noastră de cetăţeni, adică de co-legislatori, să permitem şi celor de după noi să-şi urmeze calea dreaptă.

România dreaptă este România dreptăţii. O Românie în care fiecare îşi ia partea dreaptă, după muncă şi merit, fără a uita de solidaritatea cu cei aflaţi în nevoie. În care un stat corect, transparent si eficient, adică modern şi european, îşi serveşte cetăţenii care îl constituie, oriunde s-ar afla ei, în respectul demnităţii şi de pe poziţii egale. O Românie în care o guvernare cinstită, competentă şi mai ales responsabilă redă cetăţenilor gustul viitorului şi al implicării. În care patriotismul nostru cel de toate zilele, acela care ne face să ne plătim taxele şi impozitele, deşi ne îndoim legitim de eficienţa gestionării lor, devine (sau redevine) mândrie de a fi român.

România dreaptă este România de dreapta. O Românie care ţine dreapta, prin viziune şi politici de dreapta. În care atât numărul cât şi valoarea taxelor, impozitelor şi contribuţiilor sunt reduse, în paralel cu creşterea gradului de colectare. O Românie în care antreprenorii, care investesc în forţa umană şi creează locuri de muncă, sunt despovăraţi de birocraţia opresivă, instabilitatea legislativă sau opacitatea reglementărilor. O Românie a clasei de mijloc, în care bunăstarea redevine posibilă.

România dreaptă este România care se ţine dreaptă în apartenenţa sa la UE şi NATO, fără plecăciuni pe furiş spre alte zări geopolitice. O Românie care merge în linie dreaptă, fără abateri, stabilă și predictibilă, altfel spus credibilă. O Românie care calcă drept, pe calea ei, euro-atlantică.

Aceasta este România dreaptă din inima noastră!

Pentru ea suntem gata de luptă!

Lupta noastră este dreaptă!

Lupta noastră este dreapta!

Suntem la două luni şi jumătate de îndreptarea României!

Vom propune foarte curând un Îndreptar politic şi de guvernare.

Vom selecta şi propune foarte curând oameni drepţi, a căror calitate morală, umană şi profesională îi îndreptăţeşte să candideze din partea Alianţei pentru România Dreaptă.

Mai presus de toate, trebuie să fim uniţi. Să fim loiali unii altora, adica nouă înşine. Să lăsăm deoparte orgoliile şi să ne ridicăm, cu smerenie, la înălţimea sarcinii. Să vorbim pe o singură voce.

Se mai îndoieşte cineva că doar aşa putem să transformăm o Românie divizată de politica sectară a stângii într-una unită de politica responsabilă de dreapta?

Se mai îndoieşte cineva că doar aşa putem să substituim urii de stânga, hranită de minciuni şi propagandă, încrederea de dreapta, bazată pe argumente şi soluţii drepte?

Se mai îndoieşte cineva că doar aşa putem să înlocuim frica prin speranţă?

Sunt convins că nu.

Atunci hai să luptăm!

Hai să luptăm pentru calea dreaptă!

Stim că nu va fi uşor. Că vom fi atacaţi din toate părţile.

Dar nu ne vom îndoi! Vom sta drepţi! Doar astfel România va fi dreaptă!”

Discursul lui Mihai-Răzvan Ungureanu,
preşedintele FORŢEI CIVICE, la lansarea Alianţei România Dreaptă
29 septembrie 2012, Palatul Parlamentului