Revista presei 30 septembrie 2012

Opinia Timişoarei:

Administraţie:

  • Abia peste aproximativ un an si jumatate ne-am putea duce cu bicicleta pana la granita cu Serbia

Timisorenii s-ar putea duce pe bicicleta, pe digul raului Bega, pana la granita cu Serbia, insa proiectul ar putea fi realizabil abia peste un an si jumatate. Consiliul Judetean Timis a aprobat recent cofinantarea de 2% (pe larg aici).

Social:

  • Reducere la impozit cu 10% pentru cei care isi asigura locuintele?

Autoritatile iau in calcul aplicarea unei reduceri la plata impozitului pentru proprietarii care isi asigura casele.Decizia ar utea veni pentru a creste gradul de cuprindere in asigurare a locuintelor (pe larg aici).

  • Piata lucrurilor libere la Timisoara: jucarii, haine si mancare gratis.

Karina a adus de acasa un geamantan mare de jucarii. A venit impreuna cu fiul ei. La un stand, doi tineri pregatesc suc natural, din fructe stoarse la fata locului. Pentru oricine doreste (pe larg aici).

TMPress:

Administraţie:

  • Luni, 1 octombrie, ultima zi de plată a impozitelor fără penalităţi

Direcţia Fiscală din cadrul Primăriei Timişoara reaminteşte petenţilor săi că luni, 1 octombrie, este termenul scadent de plată al semestrului II al anului fiscal 2012. Dacă până în acest an termenul legal de plată era 30 septembrie, în acest an, această zi este una nelucrătoare, astfel că termenul de plată a impozitelor s-a prelungit până în 1 octombrie (pe larg aici).

Tion:

Administraţie:

  • Noua piata din Iosefin nu e gata, dar va fi deschisa in octombrie.

Chiar dacă mai este încă de lucru la partea de finisaje, reprezentanţii Primăriei Timişoara dau asigurări că noua piaţă agroalimentară din cartierul Iosefin va fi deschisă în cursul lunii octombrie (pe larg aici).

Social:

  • In octombrie ne sarbatorim varstnicii din Timis

Mai multe acţiuni pregătite în Timiş începând de luni, 1 octombrie, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, au demarat cu o plimbare la Băile Calacea (pe larg aici).

  • Cursuri gratuite demarate in Timis

Un numar de 200 de persoane din satele Timişului şi din Arad au şansa de a se forma, gratuit, în domenii precum cele de mecanică auto, contabilitate, securitate şi sănătate în muncă, resurse umane, protecţia mediului, TIC şi comunicare în limba engleză. Primele cursuri au început deja (pe larg aici).

Ziua de Vest:

Politic:

  • Forţa Civică, un partid de Facebook

Mihai Răzvan Ungureanu s-a întâlnit la Arad cu reprezentanţi ai partidului Forţa Civică din vestul ţării. El le-a cerut preşedinţilor de filiale să-şi crească numărul de membri, ca în poveştile cu Făt-Frumos: în două săptămâni să-şi tripleze numărul de membri (pe larg aici).

  • MRU, o bombă în… PDL Arad

Scandalul pentru stabilirea candidaţilor la alegerile parlamentare continuă la PDL Arad. Ultima bombă mediatică: Mihai Răzvan Ungureanu, propus candidat pe colegiul senatorial din municipiul Arad. Pentru acest colegiu se luptă preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici şi primarul Aradului, Gheorghe Falcă. Până la urmă, conducerea de la Bucureşti ar trebui să decidă asupra candidaturii potrivite (pe larg aici).

Social:

  • Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, în Timişoara

Primăria Timişoara şi Căminul pentru Persoane Vârstnice Timişoara aniversază, luni, 1 octombrie, de la orele 10.30, la sediul de pe str. Inocenţiu Klein nr. 25-29,  “Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice”. La eveniment sunt invitaţi colaboratori şi oficialităţi. Programul artistic este susţinut de Casa de Cultură Timişoara (pe larg aici).

Ora de Timiş:

Administraţie:

  • Lucrările la pista de biciclete de pe malul Begăi ar putea începe în 2013. Află cum vei putea ajunge până la graniţa cu Serbia!

Bicicliştii mai au ceva de aşteptat până să poată merge pe două roţi până la frontiera sârbă. Proiectul „Valorificarea potenţialului turistic transfrontalier incluzând piste de cicloturism de-a lungul râului Bega, în aval de Timişoara” a fost repus pe tapet zilele trecute, când Consiliul Judeţean Timiş a aprobat finanţarea a 2% din valoarea proiectului (pe larg aici).

  • Gheaţă carbonică pentru operele de artă al grafferilor

Bastionul şi Palatul Mercy sunt numai două dintre clădirile istorice recent renovate care au fost mâzgălite cu spray-uri. De pasiunea amatorilor de grafitti nu scapă nici alte imobile, refugii RATT ori mijloace de transport în comun. Poliţia Locală îi amendează cu câte 500 de lei pe cei care sunt prinşi că fac grafitti, însă agenţii nu pot sta mereu de pază (pe larg aici).

Timişoara Express

Politic:

  • Societatea Timisoara merge cu Teodor Maries

Societatea Timişoara intenţionează ca în zilele următoare să prezinte propunerea Consiliului de conducere, preşedinţilor organizaţiilor judeţene ale Alianţei România Dreaptă pentru candidatura lui Teodor Mărieş, laureatul premiului Speranţa al Societăţii alături de Corneliu Coposu şi regele Mihai, cel mai important reprezentant al revoluţiei române, luptător intransigent pentru pedepsirea criminalilor din 1989 (pe larg aici).

Social:

  • Eruptie anticoruptie la Timisoara

Erupţie Anticorupţie ajunge la Timişoara, în zilele de 20-21 octombrie, pentru trainingul de Community Organizing (Organizare Comunitară). Organizarea comunitară presupune reunirea oamenilor în jurul unor interese şi probleme comune, în timp ce organizatorul comunitar discută soluţiile şi îi asistă pe cetăţeni în procesul de rezolvare a problemelor civice (pe larg aici).

  • Screening gratuit pentru depistarea osteoporozei

Cu ocazia Zilei Mondiale a Osteoporozei, în cadrul platformei „Împreună pentru viaţă, sănătate prin cunoaştere”, şi în parteneriat cu reţeaua de farmacii Sensiblu, a luat startul o campanie gratuită pentru depistarea pacienţilor cu risc de osteoporoză, prin intermediul determinărilor de osteodensitometrie (pe larg aici).